Două autospeciale au fost alertate noaptea trecută pentru a stinge flăcările care au cuprins un autoturism parcat în zona Pieței Romană din municipiul Turda. Pompierii au găsit autoturismul cuprins în totalitate de flăcări, care se extinseseră deja la partea din spate și habitaclul unei alte mașini parcate în apropiere.
Stingerea flăcărilor s-a realizat imediat, fiind limitată propagarea acestora mai departe de limitele în care au fost găsite. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar cercetările preliminare, efectuate împreună cu polițiștii, au dus la concluzia unui incendiu provocat intenționat.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda eu demarat cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prin incendiere, în cadrul anchetei fiind astfel efectuate investigații pentru identificarea autorului și luarea măsurilor legale.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.