În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii, alături de jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, respectiv Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul limitării și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.
La aceste activităţi au participat 355 de efective, în timpul activităților efectuate fiind legitimate aproximativ 1300 de persoane.
De asemenea, au fost derulate controale în 139 de societăți comerciale, fiind verificate peste 650 de obiective de interes și circa 274 de mijloace de transport persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 176 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 35.000 de lei.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.