Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 21 mai a.c., în jurul orei 17.00, LĂCĂTUȘ DAVID ALEXANDRU, în vârstă de 2 ani, a ieșit din locuința sa, din localiatea Florești, pentru a se juca cu alți copii în zona râului Someș și nu a mai fost găsit.
Din nefericire, în această dimineața, în jurul orei 7:30, un voluntar angrenat în efectuarea căutărilor a identificat minorul agățat în albia râului, la o distanță de aproximativ 20 de metri de la locul dispariției.
Identificarea acestuia a fost posibilă în urma scăderii debitul de apă. În acest fel, cadavrul copilului a ieșit la suprafață.
În cauză, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa.