POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În urma sesizării dispariției unui minor sunt mobilizate în medie 150 de efective care desfășoară activități de căutare și patrulare, datele obținute în acest proces fiind comunicate de urgență pentru depistarea, înpolitia siguranță, a copilului dispărut.

 

 Cazul unui copil dispărut este considerat rezolvat numai după găsirea sau identificarea certă a acestuia, ulterior localizării. Se efectuează verificări și activități specifice de căutare pe suprafețe întinse din orașe sau zone împădurite greu accesibile, pedestru, cu autovehiculele, iar uneori se folosesc chiar elicoptere și drone.

 

Majoritatea copiilor declarați dispăruți, de fapt pleacă de acasă de bună voie.

În peste 95% din cazuri este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților.

 

Cauzele care favorizează dispariţia copiilor sunt nesupravegherea de către părinţi, aparţinătorii legali sau unităţile de ocrotire, lăsarea în grija bunicilor, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate sau lipsa unei comunicări autentice cu părinţii. Alte cauze favorizante sunt abandonul şcolar şi teama faţă de reacţia părinţilor în cazul acumulării de rezultate negative la şcoală, influenţa negativă a anturajului, situaţia economică precară a familiei şi conflictele cu părinţii.

 

 

Majoritatea copiilor dispăruţi sunt găsiţi de poliţişti în primele 24-48 de ore de la raportarea evenimentului, de aceea este important ca sesizarea privind dispariţia unui minor să fie primită cât mai curând de la constatarea acesteia.

 

 

 

 

 

Dacă te gândești să pleci de acasă, pentru siguranța ta, ia totuși în considerare câteva lucruri:

 

 

  1. Există întotdeauna cineva care te poate asculta și ajuta - nu ești singur(ă);
  2. Asigură-te că anunți pe cineva atunci când îți schimbi planurile;
  3. Este în regulă să spui NU în fața oricărui lucru care te face să simți disconfort sau care te sperie;
  4. Dacă ești abordat de o persoană care ți se pare suspectă, țipă și spune-i să stea departe de tine;
  5. Dacă ești în pericol sau te simți în nesiguranță anunță poliția sau o persoană de încredere;
  6. Vorbește cu părinții tăi, sunt cele mai apropiate persoane care te pot ajuta. Atunci când crezi că nu poți vorbi cu ei, caută un psiholog sau un consilier;
  7. Învață cum te poți duce și întoarce în siguranță de la școală și unde poți găsi ajutor dacă este nevoie;
  8. Nu te apropia de o mașină și nu intra în mașină dacă cineva oprește lângă tine și îți pune întrebări;
  9. Învață cum să fii în siguranță pe internet: nu oferi date personale despre tine sau familia ta, cum ar fi vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa școlii la care înveți;
  10. Învață să îți alegi prietenii cu care îți petreci timpul: să aveți aceleași preocupări, să vă plimbați, să faceți sport.

 

 

Mulțumim Asociației CERT, jandarmilor, pompierilor, polițiștilor locali, voluntarilor, personalului silvic, de fapt, tuturor celor care de fiecare dată răspund apelului de căutare în situația sesizării unei persoane dispărute.

 

***

 Scenariul dispariției unei minore de 12 ani – videoclip realizat de Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității Cluj:

https://www.youtube.com/watch?v=JAm9IFnSjhs

 

Spot de promovare:

https://www.youtube.com/watch?v=38Y9ui59Aww