19
Vi, Apr
20 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În perioada 7-13 iunie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acţionează în vederea creşterii gradului de disciplină rutieră în rândul tuturor participanţilor la trafic.politia rutiera

 Acţiunea se desfăşoară în întreg judeţul, poliţiştii rutieri acţionând în sistem integrat sub coordonarea Serviciului Rutier Cluj.

 Ieri, 7 iunie, acţiunea a avut ca și obiectiv principal depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, precum şi verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane.

 În cadrul activităţilor desfășurate, au fost verificate peste 200 de autoturisme şi 104 vehicule destinate trasportului rutier de persoane.

 Cu ocazia controalelor efectuate, au fost testaţi cu aparatul etilotest 201 de conducători de vehicule, 2 dintre aceştia fiind depistaţi sub influenţa alcoolui.

 Faţă de unul dintre bărbaţi a fost luată măsura sancţionării contravenţionale în conformitate cu OUG 195/2002R, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

 Cel de-al doilea conducător auto a fost depistat având o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influneţa alcoolului sau a altor substanţe.

 De asemenea, au fost reţinute alte 8 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh