20
Dum, Iun
43 New Articles

POLIȚIA
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, reducerii la minim a riscului de infectare cu virusul Sars-Cov2, creșterii gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic, precum și pentrucontroale politie combaterea fenomenului infracțional în segmentul stradal, la data de 9 iunie a.c., echipele mixte de polițiști și polițiști locali au acționat pe raza municipiului Cluj-Napoca.

 În cadrul activităților au participat polițiștii din cadrul Secțiilor 1-7 Poliție Cluj-Napoca, Biroului pentru Centrul Universitar, Biroului Rutier, precum și polițiști de investigații criminale, acțiunea fiind derulată în două etape, respectiv în intervalele orare 16.30 – 18.30 și 18.30 – 20.30.

 Prima etapă a fost desfășurată sub forma unor filtre rutiere organizate pe principalele artere de circulație din municipiu, ocazie cu care au fost legitimate 48 de persoane și oprite pentru control în trafic aproximativ 20 de persoane. De asemenea, au fost verificate 14 obiective economice.

 Au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale ca urmare a nerespectării prevederilor legale, 7 dintre acestea în conformitate cu OUG 195/2002R și 6 pentru abateri aduse normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

 În cea de-a doua etapă au fost legitimate 50 de persoane, verificate 40 de vehicule și 6 obiective economice.

 Urmare a neregulilor înregistrate, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale, 24 dintre acestea unor participanți la trafic care nu respectau normele de circulație pe drumurile publice.

 Alte 4 persoane au fost sancționate pentru abateri aduse prevederilor Legii 61/1991R, 2 în conformitate cu Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și o persoană în acord cu Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

 

FOTO ARHIVA

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh