25
Joi, Apr
6 New Articles

POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Totodată, în jurul orei 08.30, în cadrul activităților preventive derulate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Baciu au depistat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de săvârșirea infracțiunilor debraconaj cinegetic braconaj cinegetic și uz de armă fără drept.

 Bărbatul a fost oprit de polițiști în timpul deplasării cu un autoturism pe DJ109A, pe raza comunei Chinteni, din județul Cluj.

 În urma controlului efectuat, în interiorul autoturismului au fost identificate cartușe, o armă de vânătoare și carcasa unui animal.

 Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj au fost efectuate verificări privind calitatea de vânător al bărbatului în cauză, constatându-se că acesta este deținător al unui permis de vânătoare și a unei autorizații pentru vânătoare, însă fără a fi îndeplinite prevederile privind completarea acesteia la ieșirea în teren.

Bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării investigațiilor.

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh