Al treilea accident rutier în ultimele două zile, pe DN 15 E60 în localitatea Luncani. De această dată au fost implicate două autoturisme și un ansamblu de vehicule.
IPJ Cluj ne informează că, un autoturism care se afla staționat, intenționând să pătrundă pe partea carosabilă a fost acroșat de un alt autoturism care se deplasa în același sens, din direcția Luduș-Turda, fiind ulterior proiectat pe sensul opus, unde a intrat in coliziune cu un ansamblu de vehicule.
O autospecială și un echipaj SMURD au intervenit pentru a gestiona urmările accidentului rutier produs pe raza localității Luncani.
Pompierii au găsit autocamionul și cele două autoturisme avariate, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.
O femeie de 52 de ani, din Germania, pasager în autoturismul care a staționat și intenționa să pătrundă pe partea carosabilă, proiectat în ansamblul de vehicule) a fost transportată la o unitate medicală.
Patru persoane au fost consultate la fața locului, care prezentau, la prima evaluare, afecțiuni ușoare. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Citește și:
Accident rutier grav, la Luncani
Încă un accident rutier la Luncani
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.