POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 14.25, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în pădurea din localitatea Pietroasa se află mai multe persoane care taie lemne.politie

 În locația indicată în apel s-au deplasat polițiștii, identificând patru bărbați cu vârste cuprinse între 41 – 73 de ani, precum și mai mulți arbori tăiați.

 Cu ocazia verificărilor demarate împreună cu reprezentanți din cadrul Ocolului Silvic Abrud a reieșit faptul că din respectiva pășune împădurită au fost tăiați 16 arbori care nu purtau marcă silvică.

 Polițiștii au ridicat de la aceștia două motoferăstraie, fiind totodată confiscată cantitatea de 0,3 mc lemn pentru foc specia carpen și predată în custodia reprezentanților Ocolului Silvic.

 În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 46/2008R.