POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În această dimineață, între orele 06.00-09.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Cluj, împreună cu poliţişti ai formaţiunilor rutiere au desfăşurat, pe drumurile publice din județul Cluj, acțiuni  pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, context în care s-a verificat modul în care se efectuează transportul public de persoane.

 Totodată, poliţiştii au urmărit depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice și care astfel, pun în pericol siguranța tuturor participanților la trafic.

 În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat aproximativ 120 de autovehicule, fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale.

 De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune flagrantă la regimul circulației pe drumurile publice.

 

*Exemplu

 

În jurul orei 08.40, polițiștii care desfășurau activități pe strada Traian Vuia, din municipiul Cluj-Napoca au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Suatu, județul Cluj, care nu deținea permis de conducere.

 În cauză a fost întocmit dosar penal.