POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În perioada 27 – 28 august a.c., între orele 23.00-02.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii împreună cu cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală au fost angrenați într-o acțiune preventiv-reactivă pe raza municipiului Câmpia Turzii și a comunei Viișoara.

 La această activitate au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și doi inspectori antifraudă din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

 În cadrul acestor activități au fost legitimate aproximativ 190 de persoane, 102 autovehicule controlate, 6 agenți economici verificați și peste 80 de testări cu aparatele alcooltest și drugtest.

 Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 20.000 de lei, iar pentru reprezentanții unui local public din comuna Viișoara a fost luată măsura suspendării activității pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Exemplu semnificativ:

 În cadrul acțiunii, în jurul orei 01.40, polițiștii au interceptat un autoturism pe DJ150, în localitatea Viișoara, condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Câmpia Turzii, aflat sub influența substanțelor psihoactive.

 În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.