POLIȚIA
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

 În această minivacanță, în care va fi sărbătorită Ziua Internațională a Muncii,  Inspectoratul de Poliție Județean Cluj va acționa în teren cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a cauzelor generatoare de accidente, avându-se în vedere asigurarea prezenței operative la intervenții.

 

Zilnic, peste 200 polițiști se vor afla în teren și vor acționa în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

 

Modul de acțiune a polițiștilor va fi predominant preventiv, însă, dacă vor fi constatate încălcări ale legii, se va acționa prompt și vor fi luate măsurile legale.

 

Polițiștii rutieri vor desfășura activități de fluidizarea a traficului rutier și pentru prevenirea accidentelor de circulație, folosind în acest scop echipamentele specifice structurii, respectiv aparatele de tip radar, etilotest și cele pentru detectarea substanțelor psihoactive.

 

Se va acționa pe arterele de drum intens circulate, îndeosebi pe traseele spre și dinspre zonele de agreement.

 

De asemenea, se va acorda o atenție deosebită zonelor cu aflux semnificativ de persoane, în care urmează a se desfășura manifestări publice, activități culturale, sportive, de agrement, târguri sau altele.

 

În caz de nevoie nu ezitați să apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să cereți sprijin sau să vă adresați celui mai apropiat polițist.

 

 

***