23
Sam, Noi
4 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Afecțiunile respiratorii au o incidență crescută la începutul primăverii iar copii de multe ori sunt cei mai afectați. salina turda

Salina Turda este locul ideal pentru tratarea acestora prin salinoterapie, o metodă non-invazivă care ajută printre altele la întărirea sistemului imunitar și are efecte benefice în tratarea alergiilor.

O cură de aer salin atât de benefică în tratarea afecțiunilor căilor respiratorii și nu numai!

Ciprian Sturz, medic primar pneumolog, invitat la o emisiune realizată de colega Anca babaioana pentru Turda TV, a explicat clar: „Ce face, practic, Salina, este efectul asupra arborelui bronșic. Sarea atrage apa, de aceea, în momentul când respiri aer sărat, acesta intră în plămâni, îmbibă mucoasa și o ajută să se curețe. Este foarte benefică la pacienții cu bronșită cronică obstructivă, tabagică, de la fumat sau cei care au lucrată la Silica, la astm bronșic”, susține medicul primar pneumolog Cipiran Struz.

Curele de aer salin sunt recomandate mai ales primăvara și toamna. Unii dintre cei cu afecțiuni, care trec pragul Salinei Turda, trebuie, însă, să fie atenți.

Același medic Ciprian Sturz a ținut să precizeze: „Singura mențiune de subsol, ca de la contractele de la notar,  este că, dacă pacientul este în fază acută, adică dacă tușește iritativ, tusea aceea de parcă te ustură pieptul, în momentul în care intri în salină s-ar putea să tușești și mai tare, pentru că este ca și când pui sare pe rană”, a explicat specialistul.

În plus, specialiștii spun că Salina Turda este benefică și în întărirea sistemului imunitar.

Persoanele ale căror plămâni au fost afectați în urma infecției cu SARS Cov-2, pot și ei, la recomandarea medicului, să facă o cură de aer salin care să îi ajute să își refacă mai ușor și mai repede sistemul respirator. Există deja persoane care s-au recuperat după Covid-19 în Salina Turda. Însă e bine, la fel ca orice tratament, să fie făcut numai la recomandarea și sub supravegherea medicului de familie sau a medicului curant.

Salina Turda vă așteaptă zilnic între orele 9:00- 17:00, ultima intrare la ora 16:00.

Pin It