23
Sam, Noi
4 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Clubul Samurai Turda şi Primăria Municipiului Turda au organizat în colaborare cu Federaţia Română de Karate WKC o primă ediţie intitulată "Cupa Potaissa" la karate. Chiar dacă reprezentanţii clubului turdean au mai organizat astfel de competiţii în trecut, ei au numit acest concurs pria ediţie şi pentru ca acum sunt afiliaţi la o altă federaţie.

La competiţia găzduită de sala de sport de pe strada George Bariţiu au participat peste 300 de practicanti ai sportului de autoaparare legitimaţi la 19 cluburi din întreaga ţară.

Clubul Samurai Turda s-a prezentat cu 36 de sportivi în frunte cu antrenorul lor, Paul Căţănaş.
Clubul Sportiv Politehnica Cluj-Napoca a câştigat cele mai multe premii la Cupa Potaissa la karate fiind urmată de clubul organizator.
Samuraii turdeni au adunat 52 de medalii dintre care 17 medalii de aur, 11 medalii de argint şi 24 medalii de bronz. Organizatorii mulţumesc pentru sprijinul acordat primarului Tudor Ştefănie, viceprimarului Mircea Irimie, firmei Marele Alb şi doctorului Gheorghe Bogdan (care a asigurat asistenţa medicală pe întreaga durată a competiţiei).
Clubul Samurai Turda se va prezenta cu 9-10 sportivi la finalul acestei luni la Campionatele Naţionale la Karate destinate Seniorilor care se vor desfăşura la Dej.
Clubul de karate Samurai Turda îşi desfăşoară antrenamentele în Sala de Sport a Şcolii "Avram Iancu" în fiecare zi, de luni până joi, după următorul program: luni şi miercuri, cu începere de la ora 18 iar, marţi, joi şi vineri cu începere de la ora 17.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh