12
Sam, Oct
17 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail imagePotaissa a promovat în liga națională de handbal masculin cu scorul general 67 – 58, în dauna celor de la HCM Făgăraș
Joi 26 mai de la ora 13, sala de sport ,,Traian,, din Drobeta Severin, a găzduit primul joc de baraj pentru promovare în liga națională de handbal masculin, între HCM Făgăraș, câștigătoarea locului 1, în seria C și Potaissa Turda, câștigătoarea serie D. Jocul a început cu o perioadă de studiu din partea ambelor formații și până în minutul 4, tabela de marcaj a fost imaculată. În primele 9 minute, echipele au mers cap la cap pe tabelă, apoi elevii lui Horațiu Gal, s-au dezlănțuit și la jumătatea primei părți au avut un avantaj de 4 goluri pe tabela de marcaj.

Thumbnail imageThumbnail imageTurdenii au reușit ca la finalul primei părți să aibă un avans de 6 goluri care, în gândirea unora dintre suporteri care au însoțit echipa, nu ar fi fost de ajuns pentru ca echipa să fie liniștită în cel de-al doilea joc. După pauza regulamentară, echipa turdeană a trecut la cârma jocului, mărindu-și avantajul proporțional cu minutele scurse, ajungând la finalul partidei să aibă un avans liniștitor pentru cel de-al doilea joc. La finele celor 60 de minute, turdenii au contabilizat un avans de 11 goluri (40 – 29), scor care deja le asigura promovarea istorică în liga națională de handbal. Primul joc nu a fost lipsit de surprize neplăcute, pentru echipa turdeană; Răzvan Pavel s-a accidentat grav (ruptură de ligamente încrucișate exterioare la piciorul stâng), fapt care îl va ține departe de teren, câteva luni de zile.
Horațiu Gal a avut la dispoziție următorul lot de jucători :
Cornel Medrea, Dan Iurașog, portari – Răzvan Pavel, Stelian Babici, Raul Marian, Mircea Alisie, Ionuț Ștef și Marius Lișiță, Lucian Ignat, Răzvan Ifrim, Dorin Suciu, Adrian Țone, Daniel Vasiloiu, Sorin Dinescu, Andrei Pop.
Pentru echipa Potaissa au marcat: Răzvan Ifrim, Raul Marian câte 9 goluri, Stelian Babici, Marius Lișiță, și Ionuț Ștef (5), Lucian Ignat (3), Răzvan Pavel (2), Dan Vasiloiu și Mircea Alisie, câte 1 gol.
De la HCM Făgăraș, cei mai buni marcatori au fost: Daniel Bera și Horia Marinescu cu câte 8 reușite fiecare.

Thumbnail imageCel de-al doilea joc disputat, vineri de la ora 13, elevii lui Horațiu Gal, l-au abordat cu lejeritate, la adăpostul diferenței de 11 goluri înregistrată în prima partidă, fapt care a dat speranțe făgărășenilor că pot întoarce situația înregistrată pe tabelă în primul joc. Echipa pregătită de Horațiu Gal, a dorit ca și în acest joc să obțină victoria pentru a încheia sezonul oficial 2010-2011, fără înfrângere, dar nu au putut depăși euforia după partida de debut. Chiar dacă Potaissa, a înregistrat prima înfrângere an sezonul recent încheiat, nu-i poate contesta nimeni promovarea obținută numai pe terenul de joc. Echipa pregătită de Opriș și Marocico, au dat tot ce au putut pe teren, dar cu toate acestea, nu au reușit să învingă decât la două goluri (29-27), la pauză scorul fiind egal (14-14).
Pentru echipa din Turda au punctat: Andrei Pop 7 goluri, Lucian Ignat (5), Răzvan Ifrim și Raul Marian câte 4, Ionuț Ștef (3), Mircea Alisie (2), Daniel Vasiloiu și Marius Lișiță câte 1 gol.
De la echipa din Făgăraș, cei mai buni realizatori au fost: Bogdan Dincă 7 goluri, Bogdan Rău 6, Horia Marinescu și Mihai Cotighiu câte 4.
La finalul celui de-al doilea joc, în sala sporturilor ,,Traian,, din Drobeta Turnu Severin, a răsunat imnul municipiului Turda, acorduri pe care jucătorii și conducerea tehnică a celor de la Potaissa au încins hora bucuriei, apoi au salutat pe cei peste 60 de suporteri, care au parcurs peste 400 de kilometri pentru a susține echipa și a fi părtași la o promovare istorică pe prima scenă a handbalului turdean. După aceste secvențe echipa s-a retras la vestiar unde și-a făcut simțită prezența primarul Tudor Ștefănie, care vrând-nevrând a trebuit să suporte un mic duș cu șampanie din partea băieților.

Din culisele celor două jocuri de baraj

În urma dublei dintre HC Vaslui și Petrolul Lukoil Ploiești, handbaliștii din ,,țara aurului negru,, au promovat în liga națională cu scorul general de 60 – 46.
Cea mai numeroasă galerie prezentă la aceste jocuri de baraj, a avut-o Potaissa Turda. HC Vaslui nu a avut nici un suporter, cei de la HCM Făgăraș au fost însoțiți 15 suporteri, iar cei de la Petrolul Lukoil Ploiești, au fost încurajați de circa 10 suporteri. Galeriei turdene i s-a alăturat o mică galerie de la Energia Pandurii Tg. Jiu, care au avut în arsenal trompete și trei tobe, cu condiția, ca suporterii turdeni să încurajeze HCM Constanța în jocul cu ,,U,, Transilvania Cluj, care erau la mare luptă cu cei de la Energia, pentru obținerea dreptului de participare într-o cupă europeană. Trocul dintre cele două galerii s-a realizat doar pe jumătate, deoarece o parte a galeriei turdene a fost de partea clujenilor, iar cealaltă parte a fost de partea constănțenilor.
Thumbnail imageÎnainte de primul joc dintre HCM Făgăraș și Potaissa Turda, Marius, conducătorul microbusului cu care turdenii au făcut toate deplasările în acest sezon, a făcut un pariu cu băieții, spunând că dacă vor învinge la mai mult de 10 goluri își va rade mustața pe care o poartă de peste 10 ani de zile. Cum turdenii au învins la 11 goluri, Marius a dat dovadă de caracter și a renunțat la podoaba de sub nas (foto).
Thumbnail imageRareș Popa, unul dintre componenții echipei de juniori 4 a clubului Potaissa, prezent la cele două jocuri de baraj, a primit acceptul lui Cristian Gațu, președintele FRH și a lui Vasile Stângă, antrenorul echipei naționale de handbal masculin să inmortalizeze momentul în sala sporturilor ,,Traian,, din Drobeta Turnu Severin.
Thumbnail imageLa finalul celui de-al doilea joc de baraj, primarul Tudor Ștefănie, a fost rugat de componenții echipei de juniori 3, să le acorde autografe (foto) chiar pe tricourile cu care a fost dotată galeria turdeană, pentru a da o semnificație anume acestui important istoric pentru handbalul turdean.
Din exces de zel, jandarmii severineni s-au așezat în fața mesei destinată presei obturând imaginea spre terenul de joc (foto). Dacă au fost rugați să se deplaseze în stânga sau în dreapta cei doi - apoi trei și ca tacâmul să fie complet a venit și al patrulea jandarm - au replicat că li s-a ordonat să stea acolo. O fi făcut acest lucru din exces de zel, sau ca să caute un anume motiv, pentru a raporta șefilor că au avut Thumbnail imageThumbnail imageThumbnail imageactivitate ?

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh