23
Sam, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Expert Forum își arată îngrijorarea cu privire la anumite reglementări și practici legate de Legea 3/2000, precum și ale OUG 86/2018 referitoare la frauda la referendum și întocmirea proceselor verbale privind consemnarea rezultatelor.

Cele trei puncte esențiale care considerăm că generează îndoieli legate de desfășurarea corectă a referendumului sunt:

1)      În contextul lipsei SIMPV din procesul de organizare a referendumului și a utilizării intense a listelor suplimentare, nu există mecanisme aplicabile și eficiente prin care se poate verifica frauda la referendum. Astfel, prin OUG 86 s-a modificat 431 (4) și se specifică faptul că Biroul Electoral Central transmite către Autoritatea Electorală Permanentă listele electorale, iar persoanele interesate pot reclama în maximum 15 zile de la data constatării valabilității referendumului național, cu probe, eventuale fraude. AEP verifică listele electorale din secția respectivă și poate sesiza organele penale. Cu toate acestea, aducerea unor probe este foarte dificilă și considerăm că numărul persoanelor care pot înainta astfel de plângeri este foarte redus. Mai mult, alegătorii nu pot verifica dacă există semnături în listele electorale în locul lor, dacă nu au participat la referendum. Conform unui răspuns al BEC transmis EFOR la cererea atasată, singura procedură care se aplică pentru raportarea unei posibile fraude este cea de mai sus

2)      Legea 3/2000 stabilește în art. 25 (3) că În cazul în care constată o fraudă electorală la o secție de votare sau într-o circumscripție electorală, Biroul Electoral Central dispune anularea rezultatelor referendumului în cadrul acelei secții de votare sau, după caz, în cadrul circumscripției electorale respective. Art. 12 din Legea 208/2015 reglementează procedura de solicitare pentru anularea rezultatelor, însă nu este clar cine pot fi actorii care pot cere acest lucru, la alegeri fiind vorba despre competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripția electorală respectivă. La solicitarea EFOR privind clarificarea procedurii de anulare, BEC a răspuns că este o situație ipotetică și se va sesiza în momentul unei situații concrete. Mai mult, un răspuns la această întrebare ar echivala cu o antepronunțare din partea BEC și nu este oportună.

3)  Paragraful 18 din OUG 86/2018 stabilește că În tot cuprinsul anexelor nr. 2-6, sintagma „Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7.” se înlocuiește cu sintagma „Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7.” Cu alte cuvinte, în procesul verbal privind rezultatele referendumului numărul participanților trebuie să fie mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate la răspunsul DA, a celor la răspunsul NU și a voturilor nule. Desi este posibil ca reglementarea să acopere și cazurile în care un alegător pleacă cu buletinul de vot din secție, considerăm că formularea poate genera situații confuze și riscante în condițiile argumentelor de la punctul 1. În contextul în care miza referendumului este asigurarea unui cvorum, considerăm că această exprimare poate facilita atingerea acestuia în condiții incorecte și arbitrare.

Aceste modificări, precum și lipsa de certitudine cu privire la anumite proceduri importante creează un climat de lipsă de încredere în corectitudinea modului de organizare a referendumului și în mecanismele de contestare a neregulilor și fraudelor. Mai mult, încalcă principii și condiții enunțate în Codul bunelor practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneția în ceea ce priveste existenţa unui sistem de recurs efectiv sau libera exprimare a voinţei electoratului şi combaterea fraudei.

 Contact

Septimius Parvu, Expert Forum, 0787.638.315


Solicitarea EFOR către BEC

 

 

Către: Biroul Electoral Central                                                                     București, 2 octombrie 2018

Referendum Național pentru

Revizuirea Constituției 2018

 

Domnule Președinte,

 

Prin prezenta cerere solicit Biroului Electoral Central să clarifice următoarele aspecte în baza Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului și modificărilor aduse de O.U.G. nr. 86/2018:

  1. Care este procedura de sesizare a Biroului Electoral Central cu privire la o posibilă frauda la referendum (cine poate face cererea de anulare și în ce termen), în temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 3/2000, dat fiind că Legea nr. 208/2015 care completează Legea nr. 3/2000, prevede la art. 12 alin. (3) că în cazul campaniei electorale pentru alegerile naționale, “competitorii electorali” au acest drept, noțiune care nu se aplică în cazul campaniei pentru referendum.

 

  1. Pot observatorii organizațiilor neguvernamentale să solicite copii după procesele-verbale care consemnează rezultatul referendumului în secția respective în conformitate cu art. 18 lit. i) din Legea nr. 208/2015, dat fiind că art. 62 din Legea nr. 3/2000 privind referendumul, ca urmare a modificărilor survenite în urma adoptării O.U.G. nr. 86/2018, prevede că “Dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor privind Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal și centralizarea electronică a rezultatelor votării”?

 

  1. În lipsa Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, cum poate un cetățean cu drept de vot să verifice dacă în privința sa a avut loc o posibilă fraudă și există o semnătură în listele electorale, deși el/ea nu și-a exercitat dreptul la vot, și ce măsuri de a contesta acest fapt are la dispoziție?

 

 Răspuns BEC https://votcorect.ro/wp-content/uploads/2018/10/132C.pdf

 
 
 
 
Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh