În calitate de for decizional, Camera Deputaților a adoptat zilele trecute, cu o largă majoritate, legea de adoptare a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020. Acest Program va fi derulat de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat și are drept scop, în principal, facilitarea accesului pe pieţele externe a producătorilor autohtoni, promovarea produselor şi serviciilor IMM-urilor pe pieţele externe. De asemenea, sprijinul implicit de la stat destinat acestui segment de promovare externă va mai avea drept efect imediat creșterea exporturilor de servicii și produse românești, valorificarea și promovarea produselor cercetării științifice, precum și creșterea economică generală a țării.
Prin Programul de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români se vor finanța, prin alocație financiară nerambursabilă, participările operatorilor economici români la târgurile, expozițiile și misiunile internaționale de profil, organizate atât în statele Uniunii Europene, cât și în alte țări. Extrem de important este că, prin acest sprijin guvernamental, agenții economici români vor putea participa la aceste evenimente internaționale de promovare cu standuri proprii de prezentare a produselor și serviciilor oferite.
Alocaţia financiară nerambursabilă va fi de tip forfetar, stabilită prin ordin al ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, în limita bugetului anual alocat. Sumele aferente acestui Program vor fi acordate cu îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, precum și în conformitate cu punctajele stabilite prin normele metodologice de aplicare a legii.
În esență, legea va sprijini participarea companiilor la târguri și expoziții sau misiuni economice, cu branduri proprii, mai ales în piețe tradiționale ale României, precum țări din Asia și Africa, unde calitatea produselor românești este recunoscută și unde se ajunge mai greu în ultima perioadă. IMM-urile vor primi 25.000 lei pentru prezența la târguri și expoziții și 10.000 lei în cazul misiunilor economice, programul de accesare fiind simplu și transparent, și, foarte important, ușor de accesat on-line.
Adoptarea acestui act normativ va aduce o serie de avantaje clare în viitor, atât pentru agenții economici români, cât și pentru dezvoltarea afacerilor acestora. Astfel, producătorilor autohtoni le va fi înlesnit accesul pe piețele externe, unde își vor putea promova în condiții excelente produsele și serviciile oferite, fapt care nu se prea întâmpla până acum din cauza condițiilor financiare.
Salut votarea acestei legi și sunt convinsă că ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ștefan Radu Oprea, se va ocupa îndeaproape pentru transformarea Programului de internaționalizare a companiilor românești într-unul de real succes.
Deputat PSD Cluj,
CRISTINA BURCIU
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.