Problema legată de desființarea postului de administrator public al Municipiului Câmpia Turzii, ocupată de Petre Pop liderul PSD Câmpia Turzii, este una complexă și va mai face să curgă „multă cerneală”, până la finalizarea ei efectivă.
Istoricul funcției
Petre Pop este omul care, din funcția de președinte al PSD Câmpia Turzii a avut, la momentul 2012, inspirația de a sprijini candidatura lui Radu Hanga, readus de el, pentru funcția de primar al municipiului Câmpia Turzii. Rețeta s-a dovedit infailibilă, știut fiind că Radu Hanga a fost și este un om foarte respectat în Câmpia Turzii. Din spatele acestuia, Petre Pop a condus municipiul timp de patru ani, el ocupând, bineînțeles, prin concurs, funcția de „public manager”, adică administrator public. O funcție plătită consistent, la egalitate cu cea de secretar al municipiului, care este o funcție de funcționar public de mare răspundere, deci plătită pe măsură. Doar această mișcare și salariul său a sărit, de la 17.078 lei anual, corespunzător funcției de șef serviciu la Administrația Piețelor (conform declarației sale de avere din 28 noiembrie 2012) la 28.547 lei, pentru aceeași funcție, după câștigarea alegerilor de către PSD la Câmpia Turzii, în 2012 (conform declarației sale de avere din 5 iunie 2013) și apoi la 39.968 lei, pentru funcția de administrator public (conform declarației de avere din 3 iunie 2014). Salariul lui Petre Pop crescut continuu, ajungând la 40.502 lei anual, în 2014 lei ș.a.m.d. până la 9228 cât este în prezent, când la salariul de 8881 de lei se adaugă norma de hrană. Aici nu vorbim de celelalte venituri ale lui Petre Pop, membru în Consilii de Administrație etc, subiectul articolului fiind funcția de administrator public.
PSD a suferit o grea înfrângere, nu și Petre Pop
Dar, pe cât de inspirat a fost în 2012, pe atât de nefericită alegere a făcut în 2016, când a hotărât să candideze în locul primarului Radu Hanga. Atunci s-a rupt totul, lăsându-se cale liberă accederii în funcția de primar a lui Dorin Lojigan, care se baza pe cea mai puternică organizație de partid după ce PSD-ul lui Petre Pop s-a scindat între oamenii săi și oamenii lui Radu Hanga. Petre Pop a pierdut alegerile, cum era de așteptat, și, profitând de faptul că soția sa născuse de curând, a intrat în concediu de paternitate, întrucât în familie puteau să-i intre mult ai mulți bani decât dacă intra soția sa în concediu de maternitate, dintr-o funcție de inspector în Primăria Câmpia Turzii, cu un salariu mult mai mic decât al administratorului public. Conform declarației de avere a administratorului public Petre Pop din 2018, soția sa avea un venit anual, din funcția de inspector de specialitate, de 17.310 lei, în timp ce indemnizația pentru concediul de creștere al copilului, încasată de cel care în 2016 s-a suspendat din funcția de administrator public, a fost de 63.144 lei. Șmecheria constă în faptul că, dacă soția lui Petre Pop ar fi intrat în concediu de maternitate, veniturile din familie ar fi fost aceleași, cu deosebirea că, pentru cele peste 630 de milioane de lei vechi anual, Petre Pop ar fi trebuit să fie prezent la serviciu...
Desființarea funcției
În ședința din 28 februarie 2019 s-a aprobat o nouă organigramă și un nou ștat de funcții pentru Primăria Municipiului Câmpia Turzii din care, la propunerea primarului Dorin Lojigan, funcția de administrator public a dispărut! În expunerea de motive semnată de primarul Dorin Lojigan, se precizează, printre altele: „Din analiza economică rezultă necesitatea reorganizării în vederea eficientizării activității pe considerente de reducere a costurilor de personal.
Așadar, pentru desființarea postului de administrator public, există o cauză reală și serioasă, care constă în lipsa utilității postului, lipsa necesității unui post cu normă întreagă, caracterul facultativ al înființării postului (art. 112 din Legea nr.215/2001 care prevăd posibilitatea înființării acestei funcții), preluarea atribuțiilor de către alte persoane din cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii și de către Primar, prin reorganizarea activității instituției conform organigramei aprobate prin HCL 232 din 20.12.2016 și prin HCL 243 din 1 1.12.2018. Ca urmare, nu se mai justifică păstrarea funcției de administrator public în structura instituției”, susține șeful executivului din Câmpia Turzii. Consiliul local a aprobat organigrama care desființează funcția de administrator public cu 12 voturi pentru (PNL, UDMR, PPU-SL) și 5 împotrivă (PSD, PMP), în timp ce pesedistul Octavian-Andrei Ciobanu, angajat al Primăriei Câmpia Turzii, nu a participat la vot.
Părerea celui în cauză – Petre Pop
Cu siguranță Petre Pop va contesta în instanță hotărârea Consiliului local Câmpia Turzii, însă până atunci a reacționat pe rețelele de socializare într-o postare intitulată „Am fost ,,executat” politic, nu demis pe criterii de performanță!”, pe care o redăm aici: „O administrație publică modernă și eficientă are o primărie europeană profesionalizată, nu politizată și terorizată de un grup de interese politice. De asemenea, alegerea carierei și a profesiunii, alături de dreptul la muncă, dreptul la opinie și la liberă exprimare sau apartenență religioasă, politică ori identitate etnica, face parte din drepturile fundamentale ale omului.
Astăzi, la Câmpia Turzii s-a creat un precedent periculos pentru o democrație europeană, acela prin care, premeditat și pe criterii strict politice, fără o evaluare reală a activitatii, evaluare făcută pe baza unor criterii și indicatori de performanța, subsemnatul, la ordinul primarului, am fost “executat” politic, prin desființarea funcției de administrator public al municipiului Câmpia Turzii. După o activitate de peste 16 ani de zile, în care am performat în domeniul cultural, al asistenței sociale, al administrației piețelor, reîntors în administrația locală după doi ani, am fost pus în imposibilitatea de a-mi exercita sarcinile de serviciu! Cum? Prin retragerea tuturor atribuțiilor prevăzute in contractul de management, prin intimidarea tututor funcționarilor care au îndrăznit sa colaboreze cu mine, prin faptul ca nu mi s-a răspuns la documentele și solicitările pe care le-am făcut în calitate de administrator public... Toată infrastuctura, birotica, PC, imprimanta, etc., solicitată pentru a-mi desfășura activitatea mi-a fost refuzată. Am fost hărțuit permanent și persecutat politic, prin injurii și denigrări din partea unor indivizi membrii PNL, angajați în primărie, care se pare ca doar cu asta se ocupa. În aceste condiții a trebuit sa-mi desfășor activitatea.
Da, astăzi s-a desființat o funcție, incomodă pentru actualii edili, în condițiile în care, tot aceștia, în acești doi ani și jumătate de când conduc orașul Câmpia Turzii au angajat peste 60 de persoane, iar fondul de salarii a ajuns la aproximativ 2 milioane de euro pe an.
Le mulțumesc în mod public, colegilor mei din Consiliul Local care astăzi prin poziția lor, au aparat un principiu fundamental, dreptul la munca. Îi asigur, ca batalia pentru dreptate va continua...”, susține cel care semnează Petre Pop- administrator public și consilier judetean.
Concluzie
Revenind la ale noastre, să mai spunem că vom continua seria articolelor menite să vă țină la curent cu bătălia politică dintre PNL și PSD din jurul funcției de administrator public, una remunerată în prezent cu nu mai puțin de 9228 lei lunar.
Concluzia este că este adevărată vorba din bătrâni, „fie roata și pătrată, tot se mai întoarce o dată”. Apropo de „mazilirea” liberalului Dorin Lojigan din funcția de viceprimar, printr-un complot dintre Petre Pop și Avram Gal...
(În fotografie, fostul viceprimar Dorin Lojigan, fostul consilier local Petre Pop și fostul primar Radu Ioan Hanga, la momentul august 2012, cu puțin timp înainte ca Petre pop să devină administrator public.)
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.