Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Dragi turdeni,matei cristian

Vreau să vă felicit pentru prezența la vot, care face dovada unei implicări tot mai consistente din partea cetățenilor în viața social politică la nivel național.

Votul de duminică este un semnal foarte puternic și cu siguranță PSD își va reconfigura traseul de acum înainte. Cetățenii sunt suverani, iar democrația se exprimă prin vot. Personal îmi exprim opinia că unica soluție este reformarea din temelii a partidului; o reașezare pe fundamente solide și corecte!

Știu foarte bine câtă muncă a depus și de câtă implicare a dat dovadă echipa PSD Turda pentru a ridica nivelul acestui oraș. Am speranța că cetățenii vor vedea aceste lucruri și vor înțelege cât de mari eforturi s-au făcut pentru a aduce la Turda o sumă foarte mare de bani, din diverse proiecte elaborate și câștigate de noi în ultimii 3 ani.

Înțeleg, de asemenea, că multe dintre proiectele noastre nu se văd încă în teren, dar este doar o chestiune de timp până acești bani accesați vă vor face viața mai bună fiecăruia dintre voi. Banii sunt aici, proiectele sunt pe rol, indiferent de situație, aceste proiecte tot se vor realiza.

Vă asigur că eu și echipa mea vom face tot posibilul să ducem la capăt tot ceea ce ne-am propus și că vom fi complet dedicați în continuare dezvoltării orașului nostru.