23
Sam, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Am văzut pe rețelele de socializare o emisiune a televiziunii Canal 33, la care nu știu cine se uită, oricum probabil foarte puțini,  al cărei invitat era viceprimarul turdean Lucian Nemeș. Care a vorbit foarte frumos despre Turda, Salina Turda și celelalte nemes lucian viceprimarfrumuseți ale orașului.

Dar ce m-a deranjat a fost modul în care a fost construită emisiune, „cusută cu ață albă” după părerea mea, o emisiune total electorală, deși nu ne aflăm, încă, în campanie electorală. Un dialog între realizatorul emisiunii/patronul televiziunii respective cu întrebări ridicate la fileu în timp ce, pe un ecran mare, în fundalul imaginii rulau filmări în care erau prezentate principalele realizări ale primarului Cristian Matei. Mi se pare un act pervers și șmecheresc să te lipești ca timbrul de scrisoare de reușitele primarului turdean și să lași să se înțeleagă că sunt ale tale.

Cum să te lauzi cu implementarea Planului de Mobilitate Urbană când tu nu ai niciun merit pentru întocmirea și punerea lui în aplicare, pentru obținerea finanțărilor, pentru serviciul public de transport în comun realizat de primarul în funcție cu autobuze moderne, electrice, non-poluante. Pentru informarea corectă a cetățenilor turdeni, a cititorilor noștri, a alegătorilor care se vor prezenta la urne în septembrie, viceprimarul își desfășoară activitatea în baza unei delegări de atribuții semnate de primar. Ori primarul Cristian Matei i-a atribuit ca sarcini activități din domeniul asistenței sociale la Turda. Atât. Că a votat „pentru” la multe proiecte de hotărâre a primarului Matei, nu a făcut altceva decât să meargă pe linia partidului pentru a nu se expune unei posibile retrageri a sprijinului politic care ar fi la pierderea  funcției de viceprimar și a celei de consilier local.

Lucian Nemeș, pentru cei care nu știau  sau au uitat, a apărut în peisajul politic pe „calul troian” pe dare Dan Diaconescu l-a construit în vederea alegerilor din 2012. Atunci a ajuns în funcție de ales local pe lista Partidului Poporului Dan Diaconescu, o fumigenă ajunsă la groapa de gunoi a istoriei așa cum au mai fost multe partide și cum vor mai fi, cu siguranță, inclusiv din cele existente azi. Prin sforării politice, prin negocieri la „sânge”, la nivelul conducerilor de la Cluj a partidelor politice, Lucian Nemeș a fost ales viceprimar cu un vot în plus (11 voturi) față de Mircea Irimie (10 voturi), atunci mâna dreaptă a fostului primar Tudor Ștefănie și care tocmai își încheiase mandatul de viceprimar. Cel care a reușit să îl facă viceprimar pe tânărul politician a fost chiar tatăl său, decedat în urmă cu puțin timp la momentul când scriem aceste rânduri, și care urma, în 2012, să își pregătească terenul pentru accederea în doritul post de director general al SC Salina Turda SA. Pentru c a votat Hotărârea Consiliului Local prin care tatăl său a fost numit la conducerea Salinei Turda, viceprimarul Lucian Nemeș a intrat în vizorul Agenției Naționale pentru Integritate. (A.N.I.)

Ștefănie nu a digerat alegerea lui Nemeș în funcția de viceprimar, astfel că a refuzat să îi transfere sarcini ori atribuții pentru a demonstra că își ia salariul degeaba. Ba mai mult, i-a tăiat telefonul și nu i-a mai permis folosirea mașinii de serviciu. Mai târziu în acel mandat, Lucian Nemeș avea să fie suspendat din funcția de viceprimar și înlocuit, pentru o perioadă, de Lucian Varo.

În 2016, după alegerile locale, Lucian Nemeș a reușit să obțină funcția de viceprimar într-un mod și mai neașteptat, prin răzbunarea liberalilor lui Tudor Ștefănie, care a ținut să se răzbune pentru victoria obținută de Cristian Matei, în lupta pentru primar. Pentru că Matei reușise formarea unei majorități printr-o coaliție de partide, PSD-ALDE-PRM, liberalii, împreună cu PMP și UDMR l-au votat pe Lucian Nemeș care s-a auto-propus pentru funcția de viceprimar, un caz unic în istoria democrației turdene.  Scorul a fost 11 voturi pentru Nemeș față de 10 voturi pentru Ovidiu Micu de la ALDE. Primarul Matei s-a văzut pus în imposibilitatea de a de a respecta protocolul semnat cu ALDE și PRM, lucru pe care actualul primar, cu siguranță, nu l-a uitat.

Acum Lucian Nemeș este în căutarea unui viitor mandat, ba chiar ar dori să candideze la funcția de primar, încercând să îi păcălească pe alegători că meritul pentru realizările din mandatul 2016-2020 ar fi și al său deși, să fim serioși, cel care a condus toate proiectele de finanțare și dezvoltare a fost primarul Cristian Matei. Problema lui Lucian Nemeș însă constă în găsirea unui partid puternic care să îl susțină, traseismul politic nefiind o problemă pentru el după ce a trecut de la PP DD la UNPR și PSD. Însă la PNL este blocat de primarul Matei, la PSD nu are loc de Răzvan Ciortea pe care conducerea PSD Cluj pare să-l fi validat, aseară, ca  și candidat de primar la Turda. La Pro România este candidat Mircea Irimie iar la ALDE, cel mai probabil, medicul Vasile Grumaz. Nici la PMP nu are loc, președintele Adrian Nap dorind să candideze el, în detrimentul profesorului Emil Moldovan, care a candidat în 2016, iar la USR Plus nici nu poate fi vorba de candidatura unuia care a trecut pe la mai multe partide politice.

Viceprimarul Lucian Nemeș încasează un salariu lunar de cca. 7500 lei și folosește mașina de serviciu cu combustibilul achitat de primărie. Surse din Primărie spun că viceprimarul nu face mai nimic în timpul programului, cu siguranță nimic care să justifice încasarea unui salariu atât de consistent.

Pin It

Comments   

# Alexandra T 2020-07-10 23:48
El nu se "lipeste" de niciun act al primarului. Ba mai mult, a avut nenumarate interventii si idei pe care chiar primarul si le-a insusit si pentru care a cules laurii. Totusi, un jurnalist profesionist ar trebui sa se documenteze si sa scrie obiectiv. Pacat ca multa lume nu cunoaste de fapt adevarul. Adevarul care e cu totul altul decat cel prezentat de domnul Matei. O seara frumoasa!
Reply | Reply with quote | Quote
# Ionel I 2020-07-13 09:59
Avem doar o problema cu comentariul dvs: nu aduce nici o dovada in sprijinul afirmatiilor, in timp ce afirmatiile noastre sunt verificabile printr-o simpla cautare pe internet.
Reply | Reply with quote | Quote
# Alexandra Tulai 2020-07-11 21:22
Articolul ar trebui sa fie un blog? Ca doar in blog iti expui parerile personale si "deranjul". Intr-un articol jurnalistic se expune obiectiv informatia, nu subiectiv.
Reply | Reply with quote | Quote
# Ionel I 2020-07-13 09:56
Este clar ca nu aveti habar ce este un blog si nici ce este un articol. Un articol poate fi si de opinie, din care cititorii sa afle exact opinia unui ziarist cu experienta, cum sa spunem ca as fi eu, care activez de 20 de ani in presa locala turdeana. Dvs nu trebuie sa fiti de acord cu opinia mea, insa diferenta este ca eu am unde sa mi-o expun. Cine vrea sa beneficieze de informatiile si opiniile mele, bine, cine nu, nici o problema. Traim intr-o democratie. Una cam venezueliană, dar... democratie
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh