Constatăm cu toții activitatea foarte slabă a Consiliului Local în mandatul care tocmai se încheie. Consilieri locali care au primit votul în urma unor promisiuni electorale dar care după investitură au uitat să le onoreze. În proporție de 80 % au fost simple prezențe în ședințele de Consiliu Local și au încasat banii degeaba. Lipsiți de inițiative, fără propuneri de Hotărâri de Consiliu Local, fără un program de audiențe, fără proiecte personale, fără întâlniri cetățenești și dezbateri publice, în cea mai mare parte actualii Consilieri Locali au fost simple „macarale” ridicând doar mâna la proiectele de pe ordinea de zi.
Mai mult decât atât, pe lângă lipsa de activitate, unii Consilieri au ignorat regulile nedepunând Declarația de Avere sau Declarația de Interese așa cum prevede legea Administrației Publice Locale .
În aceste condiții PRO ROMÂNIA TURDA solicită un Consiliu Local al Elitelor pentru mandatul 2020 - 2024.
Personalități de vârf ale comunității turdene care să poată conlucra și gândi vizionar fără orgolii, pentru punerea în valoare a întregului potențial al municipiului Turda. Turdeni valoroși care au confirmat profesional în diferite domenii de activitate, înzestrați cu calități intelectuale deosebite, cu principii și caractere puternice, cu o largă recunoaștere și apreciere a experienței.
Dragi turdeni, societatea evoluează repede și nu este timp de pierdut. Consiliul Local nu poate fi compus din persoane mediocre care lucrează după ureche. Pentru modernizarea și dezvoltarea municipiului nostru, în Consiliul Local trebuie să primeze rațiunea și experiența, spiritele puternice și profesionalismul, bunul simț și buna credință și capacitatea de a lucra în echipă, pentru progresul comunității.
PRO ROMÂNIA TURDA solicită Secretariatului Consiliului Local să facă public numele Consilierilor care nu au depuse la zi Declarația de Avere și Declarația de Interese.
PRO ROMÂNIA TURDA solicită tuturor Consilierilor din mandatul 2016 - 2020 să prezinte public Raportul de Activitate în slujba comunității, Registrul de Audiențe și evidența cu Întâlnirile Cetățenești.
Fără a fi considerată o ofensă, realitatea certifică faptul că aproximativ 80 % dintre actualii Aleși Locali nu trebuie să mai facă parte din următorul mandat. Pentru acei Aleși care și-au făcut datoria și au respectat legea Administrației Publice Locale, tot respectul și mult succes mai departe.
Noi suntem PRO ROMÂNIA pentru că ținem cu ROMÂNIA!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.