Ziua internaţională a femeilor din mediul rural se celebrează la nivel mondial în data de 15 octombrie, pentru a conştientiza faptul că femeile de la sate au un rol principal în producerea hranei. Dincolo de asigurarea productivităţii agricole, în România nu putem vorbi, din păcate, la modul real despre respectarea directivelor egalităţii de gen. Este evident că femeile de la ţară au mult mai multe roluri zilnice, în afară de a dezvolta economia rurală.
Viaţa femeilor din mediul rural este net mai dificilă decât a celor din zona urbană, diferenţele fiind foarte mari. Există foarte multe femei care fac față cu greu pericolului major al sărăciei, în condițiile în care ele sunt, în multe cazuri, principalul stâlp al familiei din punctul de vedere al asigurării celor necesare traiului de zi cu zi. Nu în ultimul rând, femeile de la țară sunt supuse zilnic multiplelor forme de discriminare, violenţă domestică şi nesiguranţă socială.
Consider că recunoașterea rolurilor multiple și extrem de importante asumate de femeile din mediul rural, nu doar în agricultură și mici afaceri, dar și din punct de vedere social, trebuie să constituie o necesitate stringentă a statului român, nu doar cu prilejul acestei zile.
Femeile contribuie la bunăstarea generală a familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale, în condițiile marilor decalajelor încă existente dintre sate și orașe în ceea ce privește accesul la apă curentă și canalizare.
În calitate de parlamentar, susțin crearea unui cadru legislativ coerent în vederea maximizării accesului femeilor din zona rurală pe piața muncii, mai ales în această perioadă dificilă a pandemiei, prin acordarea unor facilități și avantaje pentru acestea. Între ele, cred că se impun reduceri de taxe pentru firmele din mediul rural care angajează femei din categorii defavorizate, precum și prioritate în accesarea de fonduri europene pentru susținerea tradițiilor și meșteșugurilor românești specifice fiecărei zone rurale în parte.
Urez La Mulți Ani, multă sănătate, putere de muncă și curaj doamnelor și domnișoarelor din satele și comunele județului Cluj!
Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.