Cluj-Napoca,
11.11.2020
Candidații PRO România Cluj la Camera Deputaților și Senat transmit că partidul PRO România are un PROiect amplu de reconstrucție națională. Este necesară o prioritizare a măsurilor pentru ieșirea din criză, deoarece o gestionare incorectă a crizei ar afecta pe termen lung dezvoltarea țării.
„PRO România a venit cu aceste măsuri pentru ieșirea din criză, deoarece mai mult de jumătate din cetățenii acestei țări au într-o formă sau alta nevoie de sprijin în mod real. Din păcate, Guvernul Orban a tratat cu lipsă de profesionalism și de viziune pandemia, prin urmare criza socială și economică se adâncește.
Suntem singura țară care a închis piețele, care a închis de tot școlile. Nu au fost făcute publice studiile pe baza cărora s-au luat aceste măsuri, rămânem doar cu asigurări din partea președintelui Johannis că acestea există.
E nefiresc să fim iarăși pe altă direcție decât întreaga Europă în ceea ce privește deschiderea școlilor, cu atât mai mult cu cât guvernul Orban nu a asigurat condițiile de desfășurare a activităților de învățare online peste tot în țară. Este dezastruos impactul asupra activității profesionale a părinților care trebuie să stea acasă cu copiii, alternativa fiind lipsa de supraveghere a copiilor. Cu măsuri clare de protecție, cu un sistem de testare periodică a profesorilor și elevilor, școlile pot funcționa în România și acesta este primul lucru pe care PRO România îl va susține după alegeri.
Un guvern mai slab nu am fi putut avea în această perioadă dificilă. E timpul să intre în Executiv oameni profesioniști, cu experiență relevantă, care au capacitatea de a gestiona situații dificile. PRO România a demonstrat că are soluțiile de care țara are nevoie”, a explicat Adrian Magdaș, candidat la Senatul României.
Odată ajunși în Parlament, reprezentanții PRO România vor milita pentru oferirea de sprijin economic celor care au fost cel mai mult afectați de pandemie: persoanele cu venituri mici și IMM-urile.
”Pentru HORECA și producătorii din industria alimentară, propunem cota de TVA redusă de la 9 % la 5%. Apoi, cerem eliminarea pentru 2021 a impozitului pe profit specific, impozitul pentru microîntreprinderi, taxele și impozitele datorate pentru activele corporale neutilizate din cauza restricțiilor și interdicțiilor administrative. Pe de altă parte, este important să acoperim minimum 50% pentru chiriile aflate în plată pe perioada nefuncționării din cauza restricțiilor, deoarece o firmă mică este oricum la limită cu toate resursele. Echitatea înseamnă să-i sprijini diferit pe cei care pleacă de pe poziții diferite. E de necrezut că până la această oră actualul guvern nu a luat măsuri pentru firmele românești afectate, că nu a venit cu un program de acordare de facilități fiscale.
Nu în ultimul rând, susținem singura soluție care ar putea ajuta la izolarea persoanelor îmbolnăvite și, astfel, a răspăndirii virusului: testarea extinsă. Să nu uităm că fondurile europene pot fi folosite pentru finanțarea unui program național de testare, precum și pentru decontarea testelor și a medicamentelor necesare pentru combaterea COVID-19”, completează Remus Lăpușan, candidat la Camera Deputaților.
Principalele măsuri pentru ieșirea din criză propuse de PRO România:
- Venitul Minim de Criză: asigurarea resurselor minime pe perioada crizei pentru fiecare român din țară sau din străinătate. Se acordă tuturor celor care au venituri sub 2000 de lei.
- Sprijinul Economic de Criză: plan anticriză care permite IMM-urilor să-și continue activitatea și să păstreze locurile de muncă. Acesta prevede reduceri de TVA, anularea unor obligații fiscale, sprijin pentru plata chiriilor, amânarea unor rate bancare, redeschiderea afacerilor, acordarea de granturi și eficientizarea programului IMM Invest.
- Educație: reîntoarcerea în școli, în condiții de siguranță, și testarea periodică a tuturor celor din sistemul de învățământ. De asemenea, se propune redeschiderea cabinetelor medicale școlare pentru trierea, testarea și supravegherea elevilor.
- Sănătate: implementarea unui program care să permită testarea tuturor, cu decontare pentru cei care optează să se testeze în privat.
- PROmisiunea relansării economice: un Proiect Național de Investiții în infrastructură, agricultură, educație, sănătate și mediu. Pentru reconstrucția României post-criză, se instituie PROiectul România - Marile Reforme în administrația publică și fiscală.
- Totodată, PRO România militează pentru redarea demnității și respectului pentru haina militară prin revenirea la forma inițială a legii 223/2015.
„PRO România va fi alături de români și firmele românești până ieșim din criză într-un mod onorabil. Avem nevoie de această bază de pornire pentru viitorul plan de reconstrucție națională care are în vizor producătorii români, educația, sănătatea, infrastructura și mediul”, a concluzionat Remus Lăpușan.
PRO România Cluj,
Biroul de Presă
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.