Conducerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale a decis modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinți în vederea supravegherii copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
Concret, gama categoriilor de beneficiari a acestui act normativ a fost lărgită, prin introducerea părinților copiilor cu boli cronice pentru care medicul de familie și/sau medicul specialist au emis adeverințe pentru realizarea educației la distanță, în contextul pandemic actual. De asemenea, modificarea se va aplica și părinților copiilor cu astfel de afecțiuni care participă la cursuri online, în cadrul scenariului galben sau roșu.
Această categorie va beneficia la rândul ei de zile libere plătite, cu atât mai mult cu cât părinții copiilor suferinzi de boli cronice au cerut imperativ să fie incluși în lege, în contextul creșterii cazurilor de îmbolnăviri.
Consider că este o măsură extraordinară luată de Guvern, având în vedere faptul că respectivii copii se află în imposibilitatea de a frecventa cursurile școlare, deoarece din cauza bolilor de care suferă s-ar putea expune unui risc exponențial pentru sănătate, ba chiar cu consecințe dramatice, în contextul actual epidemiologic.
Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.