23
Sam, Noi
4 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 22 din 11 ianuarie 2021 și, respectiv, 38/VIII/3 din 15 ianuarie 2021, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispuscalin popescu tariceanu punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul POPESCU-TĂRICEANU CĂLIN CONSTANTIN ANTON, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă că, în contextul menționat în cele două comunicate de presă amintite mai sus, inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins și ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei.

 

Inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

                      BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

-----------

Citește și: 

DNA cere din nou ridicarea imunității lui Călin Popescu Tăriceanu. Decizia e la președintele Iohannis

Mircea Irimie, la fuziunea ALDE-PRO ROMÂNIA: „Tăriceanu este un om fără onoare și un mincinos”

Fostul deputat, Mircea Irimie, le bate obrazul lui Călin Tăriceanu și Steluței Cătăniciu

Mircea Irimie șterge pe jos cu Tăriceanu și ALDE, după eșecul acestora la europarlamentare

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh