10
Ma, Dec
1 New Articles

Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Filiala Județeană USR Cluj și-a votat în ultimele 2 zile noua conducere formată din membrii Biroului Județean și noi membri care vin în completarea Comisiei Județene de Arbitraj, după ce deputatul Oana Murariu a devenit președintele organizației Cluj pe data de 29 octombrie.

Alegerile s-au desfășurat sub noua siglă anunțată de USR la nivel național.

Strategia politică a USR Cluj se va concentra pe întărirea fiecărei organizații din județ, pregătirea anului electoral 2024 și pe comunicarea constantă cu cetățenii, pentru rezolvarea problemelor acestora.

,,Felicit noua conducere și aștept cu nerăbdare să ne apucăm de treabă. Suntem cu toții oameni dedicați, responsabili, pregătiți profesional, astfel că rezultatele nu se vor lăsa așteptate. De asemenea, înțelegem responsabilitatea pe care ne-am asumat-o, Organizația USR Cluj fiind una dintre cele mai importante din țară. Ne-am atins primul obiectiv, acela de a forma o echipă puternică și unită, pregătită pentru alegerile din 2024, astfel încât USR să devină prima opțiune de vot a clujenilor.

În perioada imediat următoare vom fi mult mai prezenți în spațiul public prin promovarea propriilor acțiuni, dar și prin taxarea neregulilor din administrația locală.” a declarat Deputat Oana Murariu, președinte USR Cluj.

Noul Birou Județean al Filialei USR Cluj este format din:

Președinte: Murariu Oana, 34 de ani, Avocat și Deputat - Cluj-Napoca;

Vicepreședinte: Băltărețu Viorel, 48 de ani, Antreprenor în domeniul mobilei și Deputat Cluj-Napoca;

Vicepreședinte: Iepure Mihai, 34 de ani,          Medic Specialist Chirurgie Orală și Maxilo-Facială,

Lider de Grup în Consiliul Județean și - Cluj-Napoca;

Vicepreședinte: Trif George, 33 de ani, Consultant în administrarea activelor IT - Cluj-Napoca; Biroul Județean USR Cluj str. Iuliu Coroianu nr.11, Cluj-Napoca Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Vicepreședinte: Rus Ciprian, 41 de ani, Consultant în domeniul IT - Cluj-Napoca;

Rigman Ciprian, 46 de ani, Profesor de Istorie, Președinte USR Turda;

Haranguș Alexandrina, 55 de ani, Medic Primar Medicină de Familie, Președinte USR Dej;

Timiș Ionela-Lucia, 37 de ani, Manager  IT - Cluj-Napoca;

Cristian Vlad, 40 de ani, Manager de Proiect în domeniul IT - Cluj-Napoca;

Ibraim Eden-Yasin, 23 de ani, Dezvoltator IT, Președinte Cluj-Napoca;

Oană Alexandra, 37 de ani, Profesoară de Limba Engleză, Lider de Grup în Consiliul Local Cluj-Napoca;

Hosu Sebastian, 44 de ani, Antreprenor în domeniul turismului, Președinte USR Mărișel;

Fărcaș Cristian, 50 de ani, Director producție materiale și fondator al CERT Transilvania Cluj-Napoca;

Blăniță Gabriela, 53 de ani, Cercetător și Doctor în Chimie, Consilier Local Turda;

Florea Ionuț, 41 de ani, Manager Filială în domeniul bancar, Consilier Județean - Florești;

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh