Politic
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

PNL Turda, partidul care și-a început mandatul în cadrul alianței USL, alături de PSD Turda și PP DD, a fost penetrat între timp de membrii PD-L, ceea ce a și dus la ruperea acestei alianțe politice. Lucrul acesta se vede și acum, când, acuzându-și adversarii politici de populism demagogic, este, de fapt cel mai mare manipulator al opiniei publice prin propagarea unor lucruri neadevărate, menite să refacă, pe cât posibil, imaginea știrbită a primarului turdean care, conform ultimelor sondaje a ajuns la cam un sfert din populația cu drept de vot a Turzii.

Dar mai întâi, să luăm câteva noțiuni de vocabular pentru că, nu-i așa, cuvântul este cea mai puternică armă a omenirii! Și nu am spus-o eu.

Conform dexonline.ro, populism înseamnă „Atitudine social-politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea simpatiei populare” iar demagogie - „Înșelare a opiniei publice prin promisiuni mincinoase, discursuri bombastice etc., practicată de cineva pentru a-și crea popularitate; purtare de demagog”. Combinate, aceste două cuvinte cam dau… un pleonasm. Iată și cea mai elocventă exemplificare a semnificației cuvântului demagogie, pe care ni l-a dat maestrul Caragiale, nemuritorul care a înfierat cu tăișul umorului de mare calitate, moravurile politice, neschimbate de la epoca sa la a noastră, deși a trecut mai bine de un secol: „Discursul demagogic al lui Cațavencu, plin de șiretlicuri, de tirade false... ar fi peste putință în gura naivului... Farfuridi”. Cine este Cațavencu, la noi, și cine este Farfuridi stabiliți fiecare dintre voi.

Cel mai proaspăt comunicat de presă din partea PNL Turda, îndrăznește să ne prezinte „mărețele realizări” ale ultimilor ani acuzând candidații celorlalte partide de „orbul găinilor”. Problema este că, totodată acuză și mare parte din simplii cetățeni, care au aceeași opinie cu respectivii candidați: la Turda lucrurile stagnează, banii publice sunt cheltuiți greșit, datoria publică a ajuns la o cotă fără precedent. Iată spusele PNL Turda: „Prin urmare, acești candidați au ajuns să nege orice realizare a administrației publice locale din ultimii ani. Pentru o readucere aminte, PNL Turda prezintă, în rândurile de mai jos, o parte a realizărilor executivului local, cu mențiunea că multe dintre ele s-au produs în contextul subfinanțării cronice la care a fost supus orașului de către guvernul Ponta Victor.

Ne vom referi, pentru început, la realizările din sectorul derulării activității administrativ-publice:

- proiectul „Măsuri integrate pentru reabilitarea prudentă și revitalizarea economică a centrului istoric al Municipiului Turda”;

- reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii Primăriei Turda (monument istoric de sec. XIX): finanțare prin programul „Casa Verde”, în valoare 6.149.000 Lei;

- realizarea unei noi platforme web pentru Primăria Municipiului Turda: premiul pentru bune practici în utilizarea instrumentelor social-media, în vederea creșterii gradului de transparență și a îmbunătățirii dialogului cu cetățenii, premiu acordat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici;

- optimizarea website-ului www.primariaturda.ro, în vederea posibilității accesării lui de pe platforme mobile (smartphone și tablete);

- înfiinţarea Serviciului public de ecarisaj şi de gestionare a animalelor fără stăpân din Municipiul Turda;

- încheierea parteneriatului cu Asociația APDD – Agenda 21 și cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici în cadrul proiectului „Transparenţă şi calitate în administraţia publică prin social-media”, se arată în comunicatul celor de la PNL .

Acum hai să analizăm puțin spusele lor. Proiectul „Măsuri integrate pentru reabilitarea prudentă și revitalizarea economică a centrului istoric al Municipiului Turda”, este, de fapt, doar multă muncă pe hârtie. De la cele gândite acolo și până la punerea în practică este o cale de milioane de euro, pe care acest oraș nu îi are. Rămânem cu un centru istoric prost realizat, cu materiale care lasă de dorit, urât mirositor, cu parcări insuficiente și incomode care deranjează locuitorii orașului și nu numai, cu apariții ciudate ca și construcții urbane, care nu au ce căuta în fața unor clădiri monument istoric. Mulți candidați promit să schimbe fața acestui centru istoric.

„Reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii Primăriei Turda (monument istoric de sec. XIX): finanțare prin programul „Casa Verde”, în valoare 6.149.000 Lei” s-a făcut într-un alt mandat, nu în 2012-2016. Dealtfel trebuie să remarcăm ca și conduită generală a actualului primar și a partidului în care s-a băgat odată cu ceilalți PD-L-iști, că se laudă cu realizări din primele două mandate, când s-au accesat bani europeni, spre deosebire de ultimul, în care a fost mare „secetă” din acest punct de vedere. În plus, Ștefănie nu a prezentat niciodată cifrele care să indice economiile apărute în urma implementării acestui proiect, deși i-ar fi folosit tot lui.

„Realizarea unei noi platforme web pentru Primăria Municipiului Turda: premiul pentru bune practici în utilizarea instrumentelor social-media, în vederea creșterii gradului de transparență și a îmbunătățirii dialogului cu cetățenii, premiu acordat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici”. Aici ar fi foarte multe de spus și o să analizăm acest subiect laolaltă cu următorul: „optimizarea website-ului www.primariaturda.ro, în vederea posibilității accesării lui de pe platforme mobile (smartphone și tablete)”. Într-adevăr, site-ul web al primăriei necesita o schimbare. Dacă s-a făcut însă o schimbare de formă nu s-a reușit, sau nu s-a vrut, și una de fond. De aceea, Primăria Turda continuă să aibă un site care în marea majoritate a timpului face imagine primarului, dar care ascunde multe informații care ar trebui să fie publice. Spre exemplu, extrem de multe hotărâri de Consiliu local nu conțin anexele, rapoartele de specialitate, etc. fără de care acele HCL-uri nu au sens. Informațiile care trebuie publicate dar nu se dorește a fi văzute sunt publicate într-un loc al site-ului greu accesibil. Cât despre transparența primarului turdean și a instituției pe care o conduce, faptul că nu a organizat o conferință de presă de circa un an, deși legea îl obligă, spune totul despre dorința sa de a comunica turdenilor informațiile necesare. De ce nu dorește presa în conferințe de presă? Pentru că jurnaliștii ar putea pune întrebări incomode, întrebări nedorite, întrebări menite să scoată la iveală adevărul, nu doar ceea ce dorește primarul în exercițiu. În plus, subsemnatul și publicația pe care o reprezint nu a fost invitat nici la acea conferință de presă din vara trecută, dacă nu mă înșel. Nu cred că mai este cazul să ne întrebăm de ce.

Cel mai interesant însă, când vine vorba de site-ul primăriei, este faptul că, deși am solicitat printr-o cerere legală scrisă în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public (ce nume supărător pentru oficiali are această lege!) să mi se comunice costurile la care s-a ridicat realizarea platformei web cu care azi primarul Ștefănie se mândrește, am fost trimis la plimbare, spunându-mi-se să consult site-ul licitații.ro. Acesta este transparentul Ștefănie, nu cel prezentat de comunicatele partidului în fruntea căruia s-a instalat vopsindu-se din portocaliu în dungi galben-albastre. Dar ce citim pe site-ul confratelui Horea Hudrea, InfoArieș?

„Al doilea contract cu o firmă legată de PDL este Sobis Solutions din Sibiu, care a semnat, prin procedura de achiziție directă, un contract de 45.000 lei cu Primăria Turda. Contractul semnat în septembrie 2014 prevedea realizarea paginii web a Primăriei Turda. Despre Sobis Solutions SRL, jurnaliștii din Valea Jiului scriau deasemenea că e apropiată de PDL. Unul din cei doi administratori, Gheorghe Silvian Sorici era un mebru marcant al PDL și consilier ales pe listele PDL în Cisnădie. La ultimele alegeri, Gheorghe Silvian Sorici a fost ales în Consiliul Local Cisnădie pe listele USL”, arată Horea Hudrea. Întregul articol îl puteți citi aici: http://www.infoaries.ro/firme-apropiate-pdl-uli-castigatoare-ale-unor-contracte-publice-in-primaria-turda/.

Înfiinţarea Serviciului public de ecarisaj şi de gestionare a animalelor fără stăpân din Municipiul Turda”, este încă un lucru cu care Ștefănie se mândrește. Turdenii însă sunt nemulțumiți de faptul că în întreg orașul, câinii fără stăpân continuă să fie o realitate. Iată ce am întrebat în urmă cu vreo două luni Primăria Turda: Doresc să mi se transmită în format electronic, la adresa de email precizata, sumele achitate de Primăria Municipiului Turda asociației care se ocupă de acțiunea de ecarisaj la nivelul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Turda, în ultimii 5 ani, defalcat pentru fiecare an în parte.

Rog precizați documentele legale care stau la baza colaborării cu asociația care administrează centrul de Ecarisaj Turda.

Rog precizați documentele legislative care au stat la baza achitării respectivelor sume și capitolele din Bugetul local de venituri si cheltuieli pentru fiecare an în parte.

Rog specificați care au fost serviciile prestate în contul acelor sume, numărul de câini ridicați, sterilizați și eliberați pentru fiecare an în parte.

Rog precizați sumele alocate pentru acest an și capitolul unde au fost prevăzute în Bugetul local de venituri și cheltuieli al municipiului Turda pentru anul 2016.

Vă rog sa precizați când a început colaborarea cu respectiva asociație condusa de dr. Nicolae Ciobanu și când expiră contractul?

Precizez că informațiile îmi sunt necesare pentru documentare în vederea publicării unuia sau mai multor articole în organe de presă scrisă și online, unde activez ca jurnalist”.

Ce răspuns credeți că am primit? Unul de tergiversare, cum că au nevoie de 30 de zile pentru a-mi răspunde, după care nu au mai făcut-o niciodată. Din prea multă transparență. Până la urmă, ce ne interesează cât au cheltuit ei din banii publici, din banii noștri, și pe ce? Mai țineți minte că am prezentat în urmă cu câteva luni pagubele de peste 1000 de eur produse unui crescător de păsări de cainii fără stăpân? Omul a dat în judecată Primăria Turda.

Despre ultima realizare la acest capitol vă las pe dvs. să o cântăriți. Eu cred că este doar pură demagogie. Vom continua analiza realizărilor administrației Ștefănie într-un alt articol, capitolul infrastructură.