Consilierul local turdean Nicolae N. Roș (P.S.D.), ales pe lista U.S.L., a intentat un proces la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamând Agenția Națională pentru Integritate. Și obiectul procesului este similar cu cel al deputatului Moldovan: conflict de interese/incompatibilitate – constatate de ANI. Procesul deschis de Roș prin dosarul 573/33/2014 înregistrat la instanța precizată mai sus în data de 29.04.2014, a primit un nou termen, pentru administrare probe. Noul termen, stabilit în ședința din 23 iunie 2014 este 8 septembrie 2014.
Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și săvârşirea infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție în cazul lui ROȘ N. NICOLAE, Consilier local în cadrul Consiliului Local Turda, Județul Cluj.
ROȘ N. NICOLAE a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în exercitarea funcției de consilier local, a participat la elaborarea proiectului de hotărâre prin care tatăl acestuia, ROȘ NICOLAE, a fost numit în Consiliul de Administrație al S.C. DOMENIUL PUBLIC TURDA S.A. și a semnat expunerea de motive a acestui proiect. Mai mult, ROȘ N. NICOLAE a votat introducerea pe ordinea de zi a „proiectelor de hotărâre pentru candidații la Consiliul de Administrație al S.C. DOMENIUL PUBLIC TURDA S.A.”.
Mai mult, în cazul lui Roș, Agenția Națională de Integritate a sesizat organele judiciare competente în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către persoana evaluată a infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Dacă Nicolae Roș va pierde procesul cu ANI, va intra sub incidența următoarelor prevederi legale: „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.