Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În săptămâna mare, membrii PSD Turda, în frunte cu președintele lor, Cristian Matei, au vizitat câteva familii nevoiașe, pentru a le dărui câteva bunuri alimentare și nu numai, care să le însenineze, cât de puțin, Sărbătorile Pascale.

Primarul Cristian Matei ne-a declarat că au fost alese câteva cazuri mai grave, din multitudinea de familii cu greutăți, mai mici sau mai mari, din diferite zone ale Turzii. Prima familie vizitată de câțiva social-democrați, alături de Matei, locuiește pe strada Constructorilor, familia fiind formată dint-o femeie grav bolnavă și fiul acesteia, care are și el probleme de sănătate. Femeia nu își permite intervenția chirurgicală de care are nevoie, singurul venit lunar al celor doi fiind pensia femeii, de 1000 lei.

De acolo, membrii PSD s-au deplasat pe strada 22 Decembrie 1989,  unde au dus plase întregi cu bunuri  la o familie formată din trei membri, din trei generații. Toți trei trăiesc doar din pensia femeii mai în vârstă, fiica acesteia fiind bolnavă, după mai multe intervenții chirurgicale, astfel că nu își poate susține financiar fiul.

Acestea sunt doar două exemple din acțiunile social-democraților turdeni din Săptămâna Mare.

 

Orice ar spune cârcotașii, dar mai ales adversarii politici ai PSD și ai primarului Cristian Matei, iată că  PSD Turda continuă buna tradiție a generozității, mai ales în apropierea sărbătorilor. Orice ar spune unii, social-democrații turdeni au făcut astfel de gesturi și când nu erau la putere, în Turda, și iată că o fac și acum, când frâiele localității sunt în mâinile lor.