Municipiul Turda nu mai are terenuri de oferit investitorilor
Ajuns în fruntea executivului Primăriei Turda după alegerile din 2016, Cristian Matei a participat la nenumărate întâlniri cu investitori interesați să facă afaceri la Turda, adică să creeze locuri de muncă și să aducă sume importante în vistieria bugetului local. Edilul șef a constatat însă că Municipiul Turda nu mai are nimic de oferit: „La o analiză clară și fermă asupra a ce mai avem noi de oferit investitorilor care vor veni în Turda am ajuns la concluzia că nu mai avem aproape nimic, administrațiile anterioare au reușit să înstrăineze cam tot terenul din Turda. Am făcut multe demersuri, după cum știți, am întabulat multă pădure care era la Romsilva, este acum în administrarea Turzii și intenționăm pe toate aceste suprafețe de pădure să inițiem niște proiecte”, a declarat primarul turdean în plenul Consiliului local la ultima ședință a acestuia.
Există 123 de hectare, lângă fostele ferme Avicola și fosta fermă de vaci (Agrocom)
Așa că a dat ordin să se identifice alte posibilități pentru ca municipalitatea să poată deveni atractivă în relația cu investitorii. O posibilă soluție, în suprafață totală de 123 de hectare ar putea fi constituită din întoarcerea fostelor terenuri folosite de CAP-urile și IAS-urile comuniste, aflate acum în proprietatea privată a Statului Român, administrate de Agenția Domeniilor Statului, în proprietatea Municipiului Turda. Așa că primarul Matei a inițiat un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, pe care l-a supus aprobării acestui for legislativ turdean. Terenurile sunt situate în zona nodului de la Turda de intrare-ieșire pe Autostrada A3, la granița cu satul Bogata, comuna Călărași, în apropierea Mănăstirii Mihai Vodă.
„Nu mi se pare normal ca un teren de 123 de hectare al Turzii să se afle la dispoziția unei ferme din Călărași”
El și-a susținut punctul de vedere în fața consilierilor: „Ținând cont de faptul că nu avem terenuri am ajuns la concluzia că ar fi foarte bine ca terenurile ADS să intre în administrarea Municipiului Turda. Vreau să vă spun că nu mi se pare normal că aceste terenuri au fost folosite în special în agricultură, din cauza faptului că nu au fost cerute de alte UAT-uri, cea mai mare parte dintre ele, s-a ajuns la o Ordonanță de Urgență a Guvernului României, prin care se puteau efectua contracte prin negociere directă cu fermierii, cu responsabilii de fermă din zonă, pentru a-și putea hrăni animalele. Aceste terenuri sunt în continuare ale unei persoane fizice din comuna Călărași. Nu mi se pare normal ca un teren de 123 de hectare al Turzii să se afle la dispoziția unei ferme din Călărași. Foarte bine, dacă ferma este din Călărași, să folosească terenurile ADS-ului din Călărași sau din Bogata, de unde poate să le folosească, dar există o condiție strictă, persoana respectivă trebuie să prezinte la fiecare trei luni o situație cu animalele. Animalele nici nu sunt înregistrate pe Turda deoarece nu fac parte din UAT-ul Turda, așa încât am făcut aceste demersuri, am făcut o adresă la Ministerul Agriculturii, prin care ni s-a confirmat că putem face acest lucru, bineînțeles, pentru o perspectivă de dezvoltare a Turzii”, le-a spus primarul turdean consilierilor.
Ce trebuie făcut
Apoi a explicat și finalitatea văzută de le acestor demersuri: „În Raportul de specialitate și Expunerea de motive (NR: documente întocmite de executiv, care trebuie să însoțească orice proiect de Hotărâre de Consiliu Local) am folosit foarte multe elemente din Strategia de dezvoltare a municipiului Turda, pe care o cunoașteți și pe care ați votat-o, sper că o și cunoașteți dacă ați votat-o. Deci ne putem încadra cu succes la partea de dezvoltare a Turzii pentru a putea oferi investitorilor care vin la Turda și alte terenuri în afară de cele private, în afară de cele care astăzi sunt cuprinse în Parcuri Logistice. În această situație, avem un răspuns de la Ministerul Agriculturii pin care ni se solicită să hotărâm acest lucru, că dorim ca terenurile ADS-ului să reintre în patrimoniul Turzii și să facem în continuare demersurile necesare la Prefectură, la Consiliul Județean și la Guvern, pentru a se promova un proiect de Hotărâre de Guvern care ulterior, la Ministerul Dezvoltării și la Ministerul Agriculturii se va fructifica prin intrarea în posesia Municipiului Turda a acestor terenuri”, a informat primarul Cristian Matei.
Terenul are sarcini
Dintre consilierii locali, singurul care a luat cuvântul a fost președintele Partidului România Mare, Doru Anca, fost CAP-ist, deci cunoscător al istoriei acelor terenuri: „Stimați colegi, cunosc foarte bine situația Parcelelor 94, 95, 96 din sectoarele respective, erau în domeniul ADS-ului. Practic, suprafața cea mai mare făcea obiectul transformării în proprietatea ADS-ului, a suprafețelor pe care le-au folosit până în 1989 unitățile agricole socialiste. Consider că este îmbucurător că acele terenuri se află pe drumul de acces, care, după punerea lor în evidență, după ce se va promova prin Hotărâre de Guvern, trecerea din domeniul privat în domeniul public al Statului și apoi, prin solicitarea noastră de a trece în administrare la Unitatea Teritorial Administrativă, se vor folosi pentru revigorarea edilitar-administrativă în acea zonă”, a susținut consilierul PRM, Doru Anca.
Acesta a atras atenția apoi asupra unei probleme. Terenurile respective însumau peste 126 de hectare, suprafață care s-a diminuat în urma unor decizii definitive obținute în instanță de anumite persoane din Turda, la 123 de hectare. Însă, atrage atenția decanul de vârstă din Consiliul local, acolo există instituite sarcini juridice pentru care ar trebui făcute demersuri să nu fie transferate odată cu terenurile, în sarcina Municipiului Turda, fapt care ar duce la diminuarea și mai mult a suprafeței totale de teren.
Consiliul local, de acord cu primarul
Ce au decis consilierii locali: „Se aprobă demararea procedurilor legale pentru promovarea unei hotărâri de guvern care să aprobe trecerea din domeniul privat al Statului Român și administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al Statului a suprafeței de 123,2495 hectare teren situat in sectoarele cadastrale 2, 8 si 45 ale unității administrativ teritoriale Municipiul Turda”, apoi, la Art.2, „Se aprobă demararea procedurilor legale pentru promovarea unei hotărâri de guvern care să aprobe trecerea din domeniul privat al Statului Român și administrarea Agenției Domeniilor Statului în domeniul public al Statului a suprafeței de teren precizate la articolul 1 al prezentei hotărâri”.
În facsimil puteți vedea situația terenurilor din Turda aflate în proprietatea publică și privată a statului, administrate de autorități și instituții publice. După cum se observă, în afara celor trei terenuri vizate de proiectul de hotărâre despre care am relatat mai sus, restul proprietăților de acest gen ale Municipiului Turda sunt insignifiante.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.