În vederea prevenirii și limitării cazurilor de îmbolnăvire cu virusul Covid-19, în perioada 3-5 iulie a.c., polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică, Autorității pentru Protecția Consumatorului, din întreg județul, sub coordonarea prefectului județului Cluj, organizează acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale impuse în contextul stării de alertă.
În cadrul activități preventive au fost verificate zonele cu aglomerări de persoane, terasele și barurile deschise publicului, fiind verificate peste 100 de societăți comerciale.
Având scopul asigurării siguranței cetățenilor, prevenirii răspândirii și combaterii pandemiei de Covid-19, activitățile autorităților cu atribuții în domeniu se vor desfășura și în perioada următoare.