Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

La data de 15 august, în jurul orei 15.00, conducătorul unui ansamblu de vehicule în vârstă de 33 de ani, din municipiului Turda, care se deplasa pe DN1 E81, din direcția Turda spre Aiud, ajuns în localitatea Mihai Viteazu, nu ar fi păstrat distanța accidentcorespunzătoare fața de autoturismul care se afla în fața sa, oprit în coloană, intrând în coliziune față-spate cu acesta.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat, rezultând avarierea altor trei autoturisme aflate în coloană.

Un bărbat și o femeie au fost consultate de către echipajul SMURD fără a fi transportate la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, reieșind o concentrație 0.50mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.