Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Data de 11 mai 2022 este o zi cu o însemnătate deosebită pentru locuitorii din arealul de deservire al CAA pentru că în acest an se împlinesc 110 ani de atestare documentară a existenței serviciului de alimentare cu apă în sistem centralizat în municipiul Turda și regiunea limitrofă.

 

Din vremuri îndepărtate oamenii și-au construit așezări în apropierea surselor de apă. Comunitățile umane s-au dezvoltat în apropierea rețelei naturale, hidrogeografice, pentru că apa este elementul de bază indispensabil vieții. Studiile arheologice au dovedit prin piesele descoperite în șantiere arheologice sau săpături întâmplătoare tuburi ceramice ce conduceau apa din izvorul Roman sau “Șipote” de lângă Cariera de Piatră Sănduleşti, în apropierea satului Copăceni, atât pentru Castrul Roman de pe Cetate, cât și în locuințele coloniștilor şi băștinașilor. Apa potabilă era condusă prin conducte la castrul Legiunii a V-a Macedonica și pe Valea Racilor, în centrul civic al localității. Sistemul de dirijare al apei cuprindea captarea bogatelor izvoare într-un bazin și apoi prin tuburi ceramice și plăci ceramice, folosindu-se principiul vaselor comunicante, la transportul și distribuția ei. În “Repertoriul arheologic al judeţului Cluj” ni se relatează despre acest apeduct de la Copăceni “apeductul care alimenta Castrul legionar de la Potaissa a fost identificat în grădinile de la marginea de vest a satului unde s-au pus multe cărămizi romane”; mai multe tuburi de la acest apeduct se păstrează în Muzeul de istorie din Turda. www.caaries.ro/istoric/

 

În anul 1912, a fost pusă în funcţiune prima sursă de apă în sistem centralizat cu aducţiune şi sistemul de distribuţie care se întinde pe străzile din partea centrală şi de vest a oraşului pe malul stâng al râului Arieş. Oraşul Turda, care în acea perioadă, ca şi restul Ardealului, făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, era în plină dezvoltare urbanistică impusă de dinamica ascendentă a economiei şi a dezvoltării demografice. La un recensământ din 1910, Turda număra 15167 de locuitori, oraşul fiind dezvoltat mai ales pe malul stâng al râului Arieş, între actualul pod şi cartierul Turda Nouă. În anul 1912 a fost înființată și construită ,,Uzina de apă Turda“, numită în presa vremii “fabrica de apă“, care a schimbat radical confortul locuitorilor.

 

Compania de apă Arieș SA., înființată în anul 2007 este astăzi Operatorul Regional din Regiunea Turda - Câmpia Turzii, județul Cluj. Principalul domeniu de activitate al operatorului este tratarea-furnizarea apei potabile, respectiv colectarea-epurarea apei uzate din două municipii (Turda și Câmpia Turzii) și 12 comune (Mihai Viteazu, Viișoara, Săndulești, Luna, Tritenii de Jos, Petreștii de Jos, Ploscoș, Ciurila, Călărași, Aiton, Tureni, Moldovenești) Totalul populației din aria de operare este de aproximativ 100.000 locuitori. Compania de Apă ARIEȘ furnizează apă potabilă către circa 23.000 de clienți.

 Municipiul Turda este un exemplu tipic de alimentare cu apă în sistem centralizat. Sursa de apă pentru sistemul zonal de alimentare cu apă Turda va deservi UAT-urile Turda, Mihai Viteazu, Călărași, Săndulești, Petreștii de Jos, Ciurila, Tureni, Aiton, Ploscoș cu localitățile aferente. Apa din sursa de apă este captată din 4 fronturi cu 54 de puțuri (captări din arealul localitaților Cornești și Mihai Viteazu cu fronturile de captare Cornești, Moldovenești, Ciucaș și Balastieră), este tratată într-o stație centralizată de clorinare a apei potabile în uzina de apa Mihai Viteazu și transportată la instalațiile de stocare/înmagazinare locale.

 

Un alt sistem centralizat de alimentare cu apă a fost realizat și în municipiul Câmpia Turzii. Sursa de apă pentru sistemul zonal de alimentare cu apă Câmpia Turzii va deservi UAT-urile Câmpia Turzii, Luna, Viișoara, Tritenii de Jos, cu localitățile aferente. Apa din sursa de apă este preluată din priza de captare Hășdate și transportată la stația de tratare din Turda strada Bogata și de aici la rezervoarele de stocare locale. Apa potabilă este livrată consumatorilor gravitațional din rezervoarele de înmagazinare locale sau direct prin stațiile de pompare apă potabilă și rețelele de distribuție.

Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, România şi-a asumat obligaţii care implică investiţii importante în infrastructura aferentă serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare. Compania de Apă ARIEȘ (CAA) a derulat și derulează o serie de proiecte de investiții, care au vizat oferirea unui serviciu de o calitate superioară pentru sănătatea consumatorilor și cea a mediului înconjurător. In momentul de față, Compania de Apă Arieş implementează “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda – Câmpia Turzii,,. Cu o valoare estimată de aproximativ 130,52 milioane de euro acest proiect va permite continuarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, și va conduce la o creștere considerabilă a calității serviciilor oferite întregii populații deservite. În urma implementării, prin investiţiile în infrastructura de apă, se vor îndeplini cerinţele privind calitatea apei potabile, iar gradul de acoperire cu servicii de apă potabilă va fi de 99,15% în toată zona deservită.

 

În ultimii ani au fost finalizate în întregime investițiile aferente POS 1 „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în regiunea Turda-Câmpia Turzii”, Proiectul din economii “Investiții și dotări pentru îmbunătățirea capacității de operare a Companiei de Apă Arieș Turda” și suntem printre primii cinci operatori de apă din țară care au demarat un nou proiect major de investiții, având ca principală sursă de finanțare Programul Operațional Infrastructură Mare. “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda – Câmpia Turzii,, nu numai că este cel mai important proiect accesat vreodată în zona Văii Arieșului, ci și mijlocul prin care se va face un pas înainte către o viață civilizată pentru toți cei care în momentul de fața beneficiază parțial sau nu beneficiaza deloc de servicii de furnizare a apei potabile sau canalizare, mijlocul prin care vom crește calitatea vieții locuitorilor din întreg arealul de deservire, o sursă de civilizație.