Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
În cursul nopții trecute, partenerii de la DDD Insecto au efectuat operatiunea de dezinsecție a parcurilor din municipiul Turda.
Pentru că vine vacanța și mulți copilași vor fi la locurile de joacă din parcurile municipiului, societatea DDD Insecto a venit în sprijinul nostru pentru combaterea insectelor târâtoare si zburătoare: căpușe, gândaci,omizi, muște și țânțari. La efectuarea operațiunilor s-a utilizat un produs biocid avizat de către Ministerul Sănătății - Comisia Națională a Produselor Biocide.
Dezinsecția completează celelalte operațiuni de curățenie și igienizare care trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public, cât și privat la nivelul municipiului nostru.
Pe această cale, reamintim cetățenilor, asociațiilor de locatari/proprietari, agenților economici și instituțiilor de pe raza municipiului să efectueze operațiunea de dezinsecție a proprietăților, suprafețe interioare, spații verzi, curți, subsolurile blocurilor.
Operațiunea de dezinsecție are rolul de a reduce populația de insecte dăunătoare iar eficiența ei este susținută prin repetarea tratamentelor la intervale de timp precise. Nerespectarea frecvenței duce la înmulțirea insectelor și face combaterea acestora mai greu de realizat.
Festivalul Verde la Turda este o campanie de mediu prin care se organizează acțiuni pentru protejarea mediului înconjurător, dar este și festivalul care ne aduce mai aproape unii de ceilalți așadar sperăm să veniti în sprijinul nostru prin respectarea acestor acțiuni.
 
Primăria Turda