Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times
Primăria Municipiului Turda prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență informează populația municipiului Turda că în zilele de 29,30 iunie și 01 iulie 2022 valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic, temperaturile ajungând la 35-37 °C. ?
ℹ️Recomandăm populației evitarea aglomerației și expunerea la soare între orele 11:00-18:00.
Dacă totuși programul zilnic nu vă permite respectarea acestei recomandări, vă reamintim că în baza protocolului nr. 7364/10051 / 20.06.2022 încheiat la nivel interinstituțional (Direcția de Sănătate Publică Cluj - Colegiul Farmaciștilor din România - Filiala Cluj), au fost organizate puncte de prim ajutor în toate farmaciile din municipiul Turda.
Recomandări pe perioada caniculei:
⏺Purtați haine lejere subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.
⏺Beți 1,5 - 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci : apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe. Nu ieșiți din casă fără o sticlă cu apă.?
⏺Mâncați fructe și legume (pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă).
⏺Mâncați echilibrat și variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică.
⏺Evitați băuturile ce conțin cofeină ( cafea, ceai, cola) sau zahăr ( sucurile carbogazoase) în cantitate mare.
⏺Evitați alimentele cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală.
⏺Nu consumați alcool - vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei.
⏺Mențineți legătura cu persoanele în vârstă ( rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au nevoie.
⏺Nu lăsați copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme.
⏺Cereți sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră.
⏺Pentru ameliorarea conditiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea și ritmul activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzator.