De ce este importantă transmiterea indexului autocitit, când și cum o poți face?
Transmiterea indexului autocitit este cea mai bună modalitate de a plăti lunar exact cantitatea de energie electrică sau gaze naturale consumată, dar și pentru a evita, la fiecare trei luni, facturi de regularizare mari. Din start, este important de știut că indexul poate fi transmis doar în perioada activă specificată de furnizor și care este de aproximativ o săptămână. Odată trimis, acesta poate fi modificat doar până la finalul zilei următoare celei în care a fost transmis inițial.
Clienții E.ON pot transmite indexul autocitit, simplu și rapid, prin intermediul următoarelor canale:
- direct din contul personal deschis în ON Myline, secțiunea „Autocitire/Transmitere index”;
- prin apel gratuit, nonstop, la asistentul virtual Ioana, la 0800 800 366 sau 0800 800 900;
Chiar dacă autocitirea este transmisă lunar, potrivit reglementărilor actuale, la un interval de timp de 3 luni, distribuitorul va face citirea indexului, în baza căruia E.ON va emite factura de regularizare. Întrucât citirea de către operator nu se poate face exact în ziua în care clientul a transmis indexul autocitit, pot să apară diferențe mici care se vor reflecta în factura de regularizare, aceasta fiind o excepție. În rest, toate facturile emise sunt calculate pe baza autocitirii, reflectând strict consumul.
Dar ce se întâmplă dacă uiți să transmiți indexul sau nu îl transmiți în intervalul specificat de furnizorul tău? Într-o astfel de situație, consumul va fi facturat, potrivit legislației actuale, folosind un index estimat în baza convenției de consum care poate fi adăugată și modificată în contul E.ON Myline și care ar trebui actualizată periodic astfel încât estimarea să fie cât mai aproape de cantitățile consumate lunar. Dacă nu există această convenție, facturarea se va face în funcție de istoricul de consum.
Clienții care nu optează pentru autocitire au ca alternativă facturarea în baza convenției de consum lunar, care este stabilită de client și furnizor prin contract și are la bază fie consumul efectiv realizat în anul anterior, fie un consum estimat de consumator pentru fiecare lună a anului în curs.
O situație cu care ne confruntăm și care are impact asupra facturării este cea în care clientul nu este acasă, iar citirea indexului de către reprezentanții operatorului de distribuție nu este posibilă, întrucât contoarele sunt montate în interiorul proprietății. Operatorul de distribuție are obligația legală de a citi contoarele o dată la 3 luni, indiferent de opțiunea de facturare exprimată de client: bazată pe autocitire, convenție sau istoric de consum. Menționăm că această obligație este valabilă în cazul tuturor consumatorilor, indiferent de furnizorul cu care aceștia au contract.
În cazul clienților din aria de acoperire a Delgaz Grid, circa 60% dintre contoarele de energie electrică și 30% dintre contoarele de gaze naturale sunt montate în interiorul proprietății. În situațiile în care nu se poate efectua citirea la 3 luni, factura de regularizare se emite în baza convenției de consum încheiată cu furnizorul sau în baza istoricului de consum înregistrat de acesta.
Pentru a veni în sprijinul clienților la care nu a fost posibil accesul în vederea citirii contoarelor, distribuitorul transmite o notificare prin care le comunică acestora canalele prin care pot face o programare. Delgaz Grid a dezvoltat un canal digital pe portalul delgaz.ro, unde clienții pot să își facă programarea pentru efectuarea citirii contorului. Precizăm că la acest canal au acces nediscriminatoriu toți consumatorii din aria de acoperire a Delgaz Grid, indiferent de furnizorul pe care și l-au ales.
În prezent, circa 1 milion dintre clienții E.ON transmit lunar indexul contorului, în timp ce majoritatea, peste 65 %, preferă facturarea în baza unor estimări de consum.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 17 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 2 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.