Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În urma consultărilor finale care au avut loc în comisia de sistematizare a traficului s-a ajuns la o variantă de fluidizare a traficului mult mai optimă pentru necesitățile cetățenilor turdeni și a tuturor participanților la trafic.

Astfel, începând de mâine, strada Avram Iancu rămâne cu un sens de circulație dinspre Teatru spre Cluj Napoca (indiferent de banda pe care se lucrează), iar pe strada George Coșbuc se schimbă sensul de circulație respectiv, se va circula dinspre Dr. I. Rațiu spre strada Castanilor (Salina Turda, Cartierul Băi). De asemenea, pe strada Mihai Eminescu, pentru buna desfășurare a șantierului, circulația se va desfășura într-un singur sens (dinspre strada Dr. I. Rațiu înspre strada Castanilor).

Vor putea fi folosite ca rute alternative următoarele străzi: Dr. I. Rațiu ( pentru traficul spre Cluj Napoca) și străzile Barbu Lăutaru – Salinelor (coborâre de la Salina Turda spre Cluj Napoca).

Începând din 20 martie, accesul pe strada Republicii va fi complet restricționat pe tronsonul cuprins de la strada George Coșbuc până la intersecția cu strada Andrei Șaguna.

Pe această cale, dorim să facem câteva precizări cu privire la durata lucrărilor. Perioada estimată este de 5 luni deoarece lucrările de modernizare a centrului presupun săpături la aproximativ 80 de cm adâncime pentru realizare sistem rutier nou, cu dalaj carosabil din piatră naturală, canalizare pluvială nouă, rețea fibră optică subterană, pe trotuarul din partea dreaptă se vor monta dale din piatră naturală, spații verzi, sistem de management trafic și montare blocatoare stradale electrice.

 

Biroul de presă