Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Asociatia The Da Vinci System implementează în perioada aprilie - august, proiectul ,,Eroi în Devenire”, prin care organizează o serie de 5 sesiuni de training în licee, o tabără de formare și o campanie de informare cu privire la importanța implicării civice în comunitatea din Turda și Câmpia Turzii, cu scopul de a crește gradul de implicare civică. Acest proiect este finanţat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow.

 

Implicarea civică reprezintă angajamentul activ al tinerilor și al tuturor cetățenilor în viața comunității lor, luând parte la decizii importante, adresând problemele existente și contribuind la dezvoltarea societății. Acțiunile de voluntariat pot lua diverse forme, precum participarea în organizații neguvernamentale, voluntariat în proiecte sociale, susținerea cauzei în care cred, etc. Ceea ce aduce implicare civică, este forța comunității, o forță pozitivă care poate schimba în bine societatea. 

 

Adevărații eroi nu au nevoie de o mască sau o mantie strălucitoare - au nevoie de puțin curaj pentru a se implica. Atunci când oamenii se implică activ în comunitatea lor, devin actori la transformarea acesteia într-un loc mai bun pentru toți. Eroismul înseamnă, adesea, a acționa în ciuda fricii sau a dificultăților, iar prin implicarea civică se poate ilustra acest principiu. Oricine poate fi o inspirație atunci când acționează.


Dacă voluntariatul este un lucru important pentru tine, atunci 5 zile de formare intensă în domeniul implicării civice te vor ajuta să capeți mai multă încredere în abilitățile tale și să stai aproape de o comunitate care îmărtășește aceleași valori. Înscrierile se realizează accesând acest link: https://forms.gle/QTbzuLtjsCXgK4scA. Informații actualizate vor fi postate pe pagina de Facebook a asociației.


Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.


„Acest eveniment va fi mult mai mult decât o simplă tabără de vară; va fi o oportunitate pentru tinerii din Comunitatea Urbană Arieș de a-și descoperi adevărata lor super-putere și potențial. Suntem încântați și nerăbdători să lucrăm cu tineri dornici să aducă schimbări în comunitatea lor.’’, a declarat Iulia Cîmpean, coordonatorul proiectului ,,Eroi în Devenire”, Asociația The Da Vinci System.

***

 

Contact:

Nume: Cîmpean Iulia Denisa

Funcţie persoană de contact: Coordonator Proiect

Număr de telefon: 0756 252 409

Adresă de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

***

 

Descrierea Asociației

 

The Da Vinci System este o organizație pentru tineret care oferă tinerilor din Comunitatea Urbană Arieș oportunități de dezvoltare în domenii insuficient deservite. Organizația a contribuit la formarea a întregi generații de tineri implicați, prin intermediul inițiativelor civice și de educație non-formală. Câteva tipuri de proiecte derulate ar fi: Inițiative care dezvoltă skill-uri STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) sau hard skills precum stăpânirea unor softuri de editare (Adobe Illustrator, Photoshop, Premiere Pro, After Effects, etc.), programare, web development.