Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

Implementarea proiectului privind serviciul de apă şi canalizare aferent Comunităţii Urbane Arieş ocupă unul dintre primele trei locuri din România. Compania de Apă „Arieş" a fost oferită drept model pentru alte programe similare, în cadrul Conferinţei naţionale privind stadiul implementării Programului Operaţional Sectorial „Mediu". Acest eveniment, la care a participat şi ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Borbely Laszlo, a avut loc în 22 martie, chiar de Ziua Mondială a Apei. Scopul întâlnirii a fost analizarea Thumbnail imagerezultatelor obţinute de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare în Implementarea Programului Operaţional Sectorial „Mediu" (POS Mediu), dar şi a problemelor întâmpinate şi a modalităţilor de rezolvare identificate. Directorul Companiei de Apă, Alexandru Sabău, le-a prezentat participanţilor greutăţile prin care turdenii au trecut în implementarea acestui proiect, care are o valoare de peste 80 de milioane de euro, populaţia beneficiară urmând a fi de 134.101 locuitori, după ce toate componentele vor fi active. Ministrul László BORBÉLY a menţionat că Programul POS Mediu a fost apreciat de către Comisia Europeană ca cel mai bine structurat program de mediu din Uniunea Europeană şi că „în 2010, ministerul intenţionează să încheie contracte de 2,5 miliarde euro. Aceasta ar conduce la o suma totală a contractelor de 3,8 miliarde euro. Până în prezent, există 11 contracte încheiate pentru sectorul de apă/apă uzată şi 4 pentru sectorul managementului deşeurilor". Urmându-se exemplul Companiei de Apă „Arieş", în cadrul evenimentului a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bistriţa-Năsăud", cu o valoarea eligibilă de 83.251.651 Euro, din care 64.076.715 Euro finanţare nerambursabilă din Fondul European de Coeziune. Proiectul va fi implementat de către Operatorul Regional de Apă, S.C AQUABIS S.A. Lansat în iulie 2007, POS Mediu a fost primul program operaţional din Uniunea Europeană cu proiecte majore (de peste 25 de milioane de Euro) aprobate pentru perioada 2007-2013. POS Mediu are acum 16 proiecte majore aprobate de către CE. Tot de Ziua Mondială a Apei, România a raportat Comisiei Europene, alături de celelalte state membre, Planurile de Management şi rezultatele elaborării Planului Naţional de Management al bazinelor hidrografice, pentru apele de suprafaţă şi apele din subteran. Aceste Planuri conţin programul de măsuri de bază pentru îmbunătăţirea calităţii apelor, dar şi cele suplimentare, necesare pentru acele corpuri de apă care prezintă risc să nu atingă obiectivele de mediu până în 2015.