Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

După o perioadă lungă de studiu, de trudă cu problemele ce stau în faţa oricărui elev interesat de propria formare, iată-ne şi în atât de controversata săptămână ‘’Şcoala altfel”, eveniment primit cu mare bucurie şi interes, în egală măsură, de elevii “Şcolii Avram Iancu” Turda.

 Fiecare clasă şi-a pregătit cât mai bine calea ce urma să fie bătută în această perioadă. Avănd în vedere caracterul practic al lecţiilor “altfel”, acestea au ţintit valenţe educative inedite.

 

Vizita la Muzeul din urbea noastră a însemnat o mare provocare pentru elevii claselor a III a şi a IV a.

Inimoşii ghizi ai acestei instituţii i-au luat pe micii  şcolari de mână, purtându-i în vremuri de mult apuse. Astfel, aceştia au aflat  că Muzeul este găzduit de Palatul voievodal, cea mai veche clădire civilă medievală din Turda. E important de ştiut că aici sunt expuse piese de arheologie preistorică, colecţie de ceramică romană, opaiţe, sfeşnice de bronz, echipament militar, tezaure monetare, unelte de minerit şi alte exponate de valoare.

Elevii au mai aflat că sala destinată cunoaşterii dr. Ioan Raţiu adăposteşte documente, fotografii ce aparţin epocii moderne.

Sala cu exponate ale colecţiei de etnografie a impresionat prin pitorescul costumelor populare din zona Văii Arieşului, prin piesele de mobilier şi icoanele de lemn şi sticlă.

Popasul făcut aici, cu interesul celor mici spre o mai multă cunoaştere , i-a ajutat pe aceştia să-şi contureze frumoasa icoană a trecutului zonei în care trăim.

Impactul acestei vizite e lesne de intuit şi dorinţa de a reveni justificată. Activitatea a fost realizată de învăţătoarea Bodocan Veronica.