21
Sam, Dec
1 New Articles

Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Nu au trecut nici măcar șase luni de la alegerea Consiliului local din Câmpia Turzii și, deja, doi dintre aleșii locali au luat decizia de a părăsi această onorantă funcție. Bineînțeles că niciunul nu a plecat la ”mai rău”, ba dimpotrivă.

Președintele PSD Câmpia Turzii, Petre Pop a participat la un concurs pentru ocuparea funcției de administrator public, alegând în final să opteze pentru această titulatură, cu un salariu mai atractiv, în dauna funcției de consilier local, pe care a ocupat-o timp de mai mulți ani.


La rândul său, președintele organizației de tineret a Partidului Național liberal din Câmpia Turzii, Nicolae Mircea Varga s-a angajat într-o funcție de conducere la nivelul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest ( diviziunea Cluj). Acesta este motivul pentru care, ca urmare a incompatibilității acestei funcții cu cea de consilier local și-a părăsit scaunul de ales al Câmpiei Turzii.

Ca urmare, primarul Municipiului Câmpia Turzii a inițiat un proiect de hotărâre privind încetarea a doua mandate de consilier, prin demisie.  și validarea a altor două, pentru mandatul 2012-2016.

S-a propus validarea a doi consilieri supleanți din partea USL Cluj (PSD+PNL), în persoana lui Ioan Varodi și a doamnei Monica Uiorean, înscriși pe lista supleanţilor acestei formațiuni, așa cum a fost ea înregistrată la alegerile locale din 2012. Ca urmare, prin HCL emisă de forul legislativ local, ”Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, ia act de încetarea mandatului de consilier local al domnilor Varga Nicolae Mircea  și Pop Petre, din partea  USL Cluj (PSD+PNL),  ca urmare a demisiei acestora și declară vacante aceste două locuri de consilier”. Aceasta la art. 1, în timp ce HCL continuă cu art.2 având următorul conținut: ”Se  validează mandatul de consilier, din rândul supleanților, în cadrul Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, pentru domnul Varodi Ioan și pentru doamna Uiorean Monica, ambii din partea  USL Cluj (PSD+PNL)”. Dar cea mai importantă prevedere abia acum urmează: ”Art. 3 – Domnul Varodi Ioan îl va înlocui pe d-nul Varga Nicolae Mircea in toate funcțiile deținute de acesta în calitate de consilier local, iar doamna Uiorean Monica îl va înlocui pe d-nul Pop Petre în toate funcțiile deținute de acesta în calitate de consilier local”, ceea ce face ca Monica Uiorean să devină, cel puțin din punctul de vedere al documentelor oficiale, unul dintre cei mai importanți consilieri locali din localitate. Și aceasta pentru că, iată, la debutul său în Consiliul local devine deja președintele uneia dintre comisiile de specialitate ale acestui for, președinte al comisiei nr. 3 pentru învățământ, cultură, culte, sănătate, tineret, sport și turism, adică exact funcția pe care o îndeplinea până în prezent demisionarul Petre Pop.

La rândul său, proaspătul consilier local Ioan Varodi, va ocupa funcția de membru în două comisii de specialitate: comisia nr. 1 - buget, finanțe, prognoze economice, administrație publică și comisia nr. 2 pentru urbanism și amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat, protecția mediului, investiții. Aceste funcții aparțineau până în prezent lui Nicolae Mircea Varga.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh