25
Joi, Apr
6 New Articles

Salina Turda
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

oaspeti-salina-1Ambasadorul Austriei în România și Republica Moldova a vizitat azi Salina Turda, însoțit de alte personalități care au compus o delegație a prieteniei inițiată de cadre didactice din învățământul superior din Alba Iulia și Timișoara.  Delegația a fost însoțită de ghizi vorbitori de limba germană și engleză, iar după vizitarea obiectivului turistic, componenții delegației au primit din mâna președintelui Consiliului de Administrație al Turda Salina Durgău, Cristian Matei, câte o plachetă  și suveniruri care să le amintească de clipele plăcute în adâncurile minei de sare turdene.

oaspeti-salina-2Directorul general al Salinei, Vasile Simion Toth, le-a dăruit vizitatorilor câte un pachet conținând materiale promoționale. Aceste materiale oferite de conducerea Salinei fac parte din noile modalități de promovare a obiectivului turistic, conceput de departamentul marketing și promovare, toate fiind foarte apreciate de cei cărora le-au fost oferite. Toți membri delegației și-au lăsat impresiile, în scris, în Cartea de Onoare a Salinei Turda, iar la final s-au fotografiat împreună cu primitoarele gazde de la Turda. Delegația a fost însoțită, pe tot parcursul itinerarului de consilierul județean Andreea Morar.

Excelența sa, domnul Michael Schwarzinger , ambasador al Austriei în România şi Republica Moldova a vizitat cel mai important obiectiv turistic din zonă fiind însoţit de soţia sa şi de un arheolog austriac. O altă personalitate reprezentativă componentă a delegației a fost  Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, însoţit de soţia  sa.  Alături de domniile lor au vizitat Salina Turda prof. univ. dr. Rainer Arnold, de la  Facultatea de Drept din Cadrul Universității din Regensburg, Germania, prof. univ. dr. Mircea Criste (însoţit de soţia dânsului),  prof. univ. dr. Radu I. Motica, de la  Universitatea de Vest Timişoara , conf. univ. dr. Ioan Gânfălean, Decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia,  lect. univ. dr. Bogdan Manole Decebal , Universitatea 1 decembrie 1918 Alba Iulia, drd. Ioana Gheberta – Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia  și lect. Univ. dr. Miruna Tudoraşcu - Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.

Cu toții s-au declarat încântați de comoara din adâncurile municipiului Turda, cu atât mai mult cu cât unii dintre ei au vizitat deja Salina Turda de mai multe ori. Aceasta cu atât mai mult cu cât au aflat de la președintele CA de la Salina Turda, Cristian matei, că în curând obiectivul turistic nr. 1 al municipiului Turda va oferi vizitatorilor noi surprize, printre care o nouă galerie și un Centru Spa modern, dotat cu toate facilitățile necesare.oaspeti-salina-3

La final, cu toții au fost imortalizați într-o poză de grup, mărturie a minunatelor momente petrecute la Salina Turda.oaspeti-salina-4

Pin It