Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, împreună cu conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii şi medicii care asigură serviciul de call center ALOPEDI – 0364 917, au realizat o analiză a activității derulate de acest serviciu gratuit dedicat sfaturilor medicale pediatrice în perioada mini-vacanței de 1 mai.
Astfel, în intervalul 28 aprilie – 1 mai a.c., nu mai puțin de 500 de părinți au apelat serviciul de telemedicină dedicat copiilor. În acest context, îmbucurător e faptul că un procent semnificativ de cca. 75% dintre copiii pentru care s-a apelat nu au prezentat semne de alarmă, astfel încât părinții au putut beneficia de sfaturi telefonice pentru îngrijirea lor la domiciliu, evitându-se disconfortul deplasării la unitățile medicale. În aceste cazuri, medicii au acordat sfaturi privind îngrijirea micuților pacienți și au comunicat semnele de alarmă la apariția cărora părinții trebuie să se deplaseze la medic.
În ceea ce privește simptomatologia semnalată în această perioadă, doar 15,6% dintre apelurile primite au fost datorate problemelor digestive, 18,8% au necesitat evaluare pentru probleme respiratorii, iar 20% au avut ca principal motiv de apelare febra.
„Dincolo de succesul evident de care se bucură acest serviciu de sfat medical prin telefon, datorat atât înaltei calificări cât și dăruirii de care dau dovadă specialiștii ALOPEDI, recomand, încă o dată, tuturor părinților să apeleze cu deplină încredere serviciul de telemedicină pe care l-am pus la dispoziția lor pentru a obține rapid și gratuit sfaturi calificate, adecvate pentru fiecare copil în parte.” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În ceea ce privește activitatea ALOPEDI, este important de precizat și faptul că în primele patru luni ale anului 2018, specialiștii acestuia au evaluat un număr de cca. 4.000 de copii. Aproximativ jumătate din numărul apelurilor provin din zona metropolitană Cluj-Napoca, serviciul fiind accesat și de părinți din alte zone ale țării, București, Brașov și Timiș fiind pe primele trei locuri în ceea ce privește numărul de apeluri primite dinafara județului Cluj.
Reamintim, în acest context, faptul că ALOPEDI 0364-917 este serviciul de sfat medical telefonic de urgență, asigurat de către medici în specialitatea pediatrie sau medicină de urgență printr-o linie de gardă dedicată acestuia non-stop, 7 zile din 7, 24 de ore din 24. Acest serviciu de telemedicină dedicat copiilor are o experiență de mai mult de 4 ani, o adresabilitate în continuă creștere, evaluarea realizându-se prin întrebări care stabilesc gravitatea stării copilului, respectiv momentul în care micul pacient are nevoie de consult medical față în față.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.