29
Vi, Noi
1 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În urma demersurilor noastre, A.N.S.V.S.A. a eliminat obligaţia instituită prin Nota de serviciu nr.  25561/07.03.2018, prin care au adăugat cerințe suplimentare în cazul transporturilor de animale de companie pe teritoriul UE.readc caini

    Cităm : „înainte de validarea certificatului de sănătate animală în TRACES, medicul veterinar de la locul de origine va solicita medicului veterinar de la locul de destinaţie (eventual prin intermediul organizaţiilor de protecţie a animalelor care sunt implicate), acceptul cu privire la sosirea transportului la locul de destinaţie menţionat.”

    Prin această condiţie suplimentară instituită, transporturile de animale de companie erau împiedicate și făcute imposibile, ceea ce reprezintă o încălcare a liberei circulații a mărfurilor și a principiului pieței unice in UE.

    Art. 6 din  Regulamentul (CE) nr. 576/2013 potrivit căruia animalele nu pot fi transferate în alt stat membru dacă nu sunt marcate cu un transponder şi dacă nu le este adăugat un paşaport pentru animale de companie completat în acord cu Regulamentele şi care conţine vizarea legată de vaccinarea antirabică.

    Regulamentul (CE) nr. 599/2004 de adoptare a unui model armonizat de certificat şi de proces-verbal al inspecţiei, referitoare la schimburile intracomunitare cu animale şi cu produse de origine animală conține un model de certificat- cu explicații pentru comerțul intracomunitar.

    Pentru locul de destinație în spațiul I.13, cu referire la explicațiile legate de spațiul I.12 se arată că un număr de aprobare sau de înregistrare se va indica numai în măsura în care acest lucru este cerut.

    Decizia Comisiei din 30.03.2004 privind punerea în aplicare a sistemului TRACES (https://en.wikipedia.org/wiki/Trade_Control_and_Expert_System) şi de modificare a Deciziei 92/486/CEE a stabilit că ţara de origine să elibereze întotdeauna certificatul TRACES necesar pentru transportul de animale de la un stat membru la un altul. 

    Nu există nicio prevedere europeană care să instituie asfel de condiţii suplimentare.

    Din contră, dreptul UE stabileşte în mod clar că transportul animalelor de companie dintr-un stat membru al UE în altul, nu poate fi condiționat de o activitate și/sau de un control suplimentar (Procedurilor EU deja stabilite ) în țara de destinație, deoarece aceasta reprezintă o încălcare a liberei circulații a mărfurilor și a principiului pieței unice.  

    Am amintit şi de Decizia din 03.12.2015 pronunţată de CJUE, în care aceasta este precizat că Directiva 90/425/CEE trebuie să servească tocmai pentru a armoniza piața unică și, printr-o restricție a controalelor de drept veterinar la locul de plecare, să fie înlăturate impedimentele care stau în calea dezvoltării comerțului intracomunitar cu animale. 

    Atât Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cât și legiuitorul european au clarificat că transportul de câini și pisici din statele membre ale Uniunii Europene în altul nu poate fi condiționat de o activitate sau un control (suplimentar directivelor) în țara de destinație, deoarece aceasta reprezintă o încălcare a liberei circulații a mărfurilor și a principiului pieței unice.

 

    ANSVSA  a instituit obligaţii suplimentare legilor EU care au fost deja studiate si semnate la aderare. Dovedind încă o încercare de control și frânare a adopțiilor internaționale în interesul ecarisajului intern, care funcționeză din plin cu plata din fondurile locale plătite de către cetățeni.

    A.N.S.V.S.A. prin adresa nr. 3545/22.02.2019 ne-a înştiinţat că în urma acțiunii noastre, s-a convenit modificarea Notei de Serviciu în sensul renunţării la ultimul paragraf, citat mai sus. 

    Felicităm pe această cale pe Dl.Presedinte al A.N.S.V.S.A.  că, în al 12-lea ceas, a înlăturat un abuz asupra societății libere cu urmări și blamaje ale României în Comisia de specialitate a UE.

    Ne întrebăm dacă refuzul de a colabora cu noi la activități în interes de grup sau general, o fi salba de procese și sesizări la adresa abuzurilor instituției ??!!

    Instituția selectează probabil „colaboratori“ pe baza slugărniciei politico-informațională și nu a eficienței în interesul cetățenilor și a bunăstării animalelor prevăzut în obligativitatea funcției. 

    Asociația noastră pregătește acțiuni juridice pentru înlăturarea abuzurilor și sancționarea vinovaților  în funcții de răspundere și plătiți de către contribuabili.

                                                                  Drepturile animalelor făra drepturile proprietarilor  este cinism.

 

    Conducerea R.E.A.D.C.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh