Evenimentul va avea loc în perioada 10-13 octombrie.
După cele 11 orașe în care cel mai bune preparate de street food i-au mulțumit pe gurmanzi și pofticioși, Aleea Stadionului din Cluj se va bucura de găzduirea a peste 80 de food truck-uri cu rețete din toate colțurile lumii.
Ediția aceasta de Street FOOD Octombrie, va fi una inedită, nu numai pentru numărul mare de food truck-uri și preparatele diverse, ci și pentru că acestea vor fi așezate în funcție de zonele culinare. Astfel, clujenii vor putea face ocolul lumii și se vor putea bucura de decoruri inedite din respectivele zone.La fel ca în primăvară, vor fi de regăsit zonele: Little Asia, Cabrones, La vita e bella și American Dream, doar că de data aceasta cu activități tematice.
Ce aduce în plus această ediție de Street FOOD Festival sunt alte câteva zone la care trebuie să ajungi neapărat în cele 4 zile de festival.
Zona Octombrie va fi asezonată în culorile toamnei și cu decor special. Tarabe de Toamnă este o altă zonă care merită vizitată unde vor fi prezenți producătorii locali cu produse bio, must, dar și alte bunătăți numai bune de luat acasă.
”CEVA DULCE” va fi zona de poveste, cu dulciuri și bunătăți care să-i bucure atât pe cei mari, cât și pe cei mici.
Zona „Copilării” dedicată celor mici va fi una specială la această ediție de Street FOOD Festival unde pe cei mici îi așteaptă în fiecare zi spectacole și teatru de păpuși, ateliere de muzică, dar și defilări cu păpuși uriașe, ateliere de mini-golf, ateliere de creație sau magie. Întregul program pentru zona Copilării poate fi găsit pe site-ul: www.streetfoodfestival.ro
Să nu uităm și de LIVE MUSIC la Street FOOD Festival pentru că în fiecare seară pe scena Street FOOD vor urca artiști precum Vița de Vie, Luiza Zan, Feli, Otherside, Maru, Mădălina Pavăl, Jazzybit, Ana & The Changes sau Mirrar care vor încălzi atmosfera festivalului și vor performa pe o scenă nouă, cu un decor special, de toamnă.
Chef Foa va fi și el prezent la această ediție și vine pregătit cu noi provocări culinare. Mai mult, acesta își va petrece timpul printre vizitatori, astfel că oricine este binevenit să-i pună întrebări legate de bucătăria stradală.
Street FOOD Festival este un concept de festival care a debutat în 2016 la Cluj-Napoca, iar ulterior a fost dezvoltat în alte 11 oraşe. An de an festivalul a atras tot mai mulți „pofticioși” și participanți, iar în anul 2018 festivalul a fost vizitat de peste 800.000 de persoane care au avut ocazia să încerce rețete ingenioase și să participe la activităţi recreative. Revoluţia street food a avut un impact însemnat şi la nivel de comunitate prin conştientizarea nevoii de a-i ajuta pe cei defavorizaţi sau prin combaterea fenomenului de risipă alimentară.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.