Un incendiu de proporții s-a produs în această dimineață la Câmpia Turzii. Arde hala albastră, din vecinătatea drumului național ce străbate orașul, aparținând producătorului de confecții metalice zincate Berg Banat.
Pompierii au fost alertați în jurul orei 7.30 despre un incendiu de amploare la o hală industrială din Câmpia Turzii. „Se intervine în aceste momente cu 5 autospecialele pentru stins incendii și două autospeciale pentru intervenții și salvări de la înălțimi. La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la tot acoperișul halei, pe o suprafață de cca 4000 mp. Intervenția este sprijinită și de o autospecială pentru stins incendii din cadrul serviciului voluntar pentru situații de urgență al municipiului Câmpia Turzii. Un echipaj SMURD a fost dislocat preventiv la locul evenimentului. Nu sunt anunțate persoane rănite până în prezent”, ne informează purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, care mai precizează că în scurt timp va fi emis un mesaj RO Alert privind degajări mari de fum.
Sursa foto 1: cititor Turda INFO
Sursa foto 2: ISU Cluj
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.