Reamintim că, începând din această seară, în intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive:
- a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
- e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
După ora 22.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz. Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.
Grupul de Comunicare Strategică
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.