Primul pacient internat la Cluj-Napoca cu COVID-19 s-a vindecat. El este și primul care fusese internat la Spitalul Clinic pentru Boli Infecțioase Cluj-Napoca, infectat cu coronavirus.
Este vorba de un bărbat în vârstă de 45 de ani din județul Maramureș, care s-a întors în 25 februarie din Italia şi, pentru că se simţea rău, s-a dus direct la Spitalul din Baia Mare de unde a fost ulterior transferat. În 27 februarie a fost internat la Spitalul Clinic pentru Boli Infecțioase Cluj-Napoca. 28 de zile au trecut de atunci, până azi, când a fost declarat vindecat.
Mircea Abdrudean, prefectul de Cluj, a anunţat vestea bună: „Avem o veste bună totuşi, cu toate riscurile aferente. Avem primul pacient vindecat și externat. E cel din Maramureş", a spus prefectul clujean, care nu mai are voie să ne informeze despre numărul cazurilor de infectați internați la Cluj.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.