23
Sam, Noi
4 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-maior Viorel Pană, au participat luni, 20 iulie, începând cu ora 10.00, la ceremonia militară şi religioasă organizată în București la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.ziua aviatiei 2020

În semn de omagiu pentru eroii aviatori, la verticala monumentului au trecut aeronave militare din dotarea Forţelor Aeriene Române, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, aeronave civile din dotarea Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă și Aeroclubului României din subordinea Ministerului Transporturilor, o aeronavă de transport pasageri din dotarea Tarom, aeronavele echipei independente de acrobație aeriană Iacării Acrobați, precum și aeronave civile din dotarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli.

Dispozitivul de zbor a fost compus din aproximativ 15 aeronave militare ale Forțelor Aeriene Române  de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 Puma, IAR-99 Standard, IAR-99 Şoim, 3 elicoptere tip Mi-17 și  EC-135, o aeronavă Cessna VC-560 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 3 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Tecnam 2006 și o aeronavă Piper Seneca V aparținând Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, 2 aeronave BN-2A Islander și o aeronavă Beechcraft King Air 90 aparținând Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli, o aeronavă B737 aparținând Tarom, 3 aeronave tip IAK- 52 aparţinând echipei independente de acrobație aeriană din  România, 5 aeronave Extra 300 aparținând  Aeroclubului  României.

Ceremonia a fost organizată în format restrâns, cu respectarea limitărilor impuse pentru prevenirea și combaterea noului coronavirus.

 

***

 

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților. La 17 iunie, în urmă cu 110 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre.

 

 

ORDIN COMUN

AL MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, MINISTRULUI AFACERILOR INTERNE ŞI MINISTRULUI TRANSPORTURILOR PRIVIND ANIVERSAREA

 ZILEI AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR AERIENE

 

20 iulie, ziua în care creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul şi slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul este, în fiecare an, un prilej de a ne aminti și de a-i sărbători pe cei care şi-au dedicat întreaga viaţă aviaţiei şi zborului – idealul personajului mitologic Icar. În această zi, românii îi aniversează pe temerarii zborului şi privesc cu respect la cei care de-a lungul timpului au contribuit la făurirea tradiţiilor, culturii şi istoriei aviaţiei, dar și la cei care, zi de zi, stau de strajă și asigură securitatea spațiului aerian național și în zona de sud-est a Alianței Nord-Atlantice.

Reperele istorice ale aviaţiei militare reprezintă un permanent motiv de mândrie şi satisfacţie pentru personalul Forţelor Aeriene Române, iar data de 20 iulie reprezintă un reper de referinţă pentru aviaţia română, o reînnodare a tradiţiei care marchează înființarea unui domeniu în care România a dat aviației mondiale pionieri ca Vuia, Vlaicu și Coandă.

În acest an, marcat de lupta împotriva unui inamic nevăzut și încă necunoscut, sistemul militar, la fel ca întreaga societate civilă, și-a adus contribuția la activitățile desfășurate pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2. În această perioadă de pandemie, militarii Ministerului Apărării Naționale, alături de personalul Ministerului Afacerilor Interne, au desfășurat activități multiple, conform obiectivelor stabilite la instituirea stării de urgență și a stării de alertă. Specifice și de o înaltă încărcătură emoțională pentru Forțele Aeriene Române au fost misiunile de transport aerian executate pentru transportul persoanelor posibil infectate cu noul coronavirus sau al pacienților COVID-19, pentru transportul aerian și readucerea în țară a cetățenilor români rămași blocați în zone cu risc epidemiologic ridicat, precum şi misiunile externe executate pentru transportul materialelor sanitare și de protecție, atât de necesare sistemului sanitar și populaţiei din România în această perioadă.

Chiar şi în aceste condiţii, astăzi, Forţele Aeriene Române parcurg, asemenea întregului sistem militar, un proces dinamic de modernizare şi operaţionalizare, de consolidare a capacităţii de luptă a structurilor şi dezvoltare de noi capabilităţi, astfel încât să-și poată îndeplini misiunile specifice cu maximă eficacitate, pentru a face față cu succes provocărilor mediului de securitate actual. Apărarea aeriană, supravegherea aeriană, managementul și controlul spațiului aerian, implementarea acelor măsuri de descurajare credibile pe baza unor elemente de avertizare timpurie, securizarea spațiului aerian, misiunile de transport aerian, de căutare-salvare și de protecție a populației civile și a infrastructurii critice – sunt toate misiuni specifice inerente furnizării puterii aeriene, pe care personalul Forţelor Aeriene le duce la îndeplinire cu succes, zilnic.

Un motiv de mândrie aparte în acest an îl reprezintă executarea misiunii ONU/MINUSMA şi îndeplinirea cu succes a obiectivelor stabilite, precum și întoarcerea acasă, cu bine, a militarilor din rotaţia I din cadrul Detașamentului de patru elicoptere IAR-330 Puma L-RM, dislocat pe pământ african, în Mali, misiune care continuă în această perioadă cu personalul din rotaţia a II-a. Deşi într-un mediu ostil, cu o climă extremă, în care distanțele mari și infrastructura aproape inexistentă au fost adevărate provocări, personalul detaşamentului a dat dovadă de tenacitate şi spirit de luptă, executând numeroase misiuni de tip evacuare medicală, recunoaștere, cercetare și supraveghere, patrulare, transport cargo și pasageri, misiuni care au reprezentat o capabilitate esențială pentru sprijinirea eforturilor ONU de stabilizare a situației din acest teatru de operații.

În ţară, Forţele Aeriene Române au stabilit şi îndeplinit alte obiective importante: executarea Serviciului de luptă permanent Poliție Aeriană de către aeronavele multirol F-16 Fighting Falcon, semnarea contractului cu partenerul portughez pentru achiziționarea a încă 5 aeronave F-16, care urmează a fi livrate în perioada următoare, pregătirea personalului care va deservi primele instalaţii ale sistemului de rachete PATRIOT din dotarea Forţelor Aeriene și, nu în ultimul rând, eficientizarea procesului de instrucţie şi participarea la exerciţii naţionale şi multinaţionale în cadrul NATO şi UE. Toate acestea reprezintă motive de mândrie a misiunilor bine îndeplinite.

 

Stimaţi generali, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri, gradaţi şi soldaţi profesionişti, personal civil contractual din Forţele Aeriene Române,

Cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, vă îndemn pe toți – aviatori, rachetişti şi artilerişti antiaerieni, radiolocatorişti, genişti şi transmisionişti aero – să fiţi demni continuatori ai tradiţiilor bogate ale aviaţiei militare române şi mândri de cei care s-au jertfit pentru a asigura integritatea, suveranitatea, independența şi cerul senin al României!

 

Stimaţi aviatori ai Ministerului Afacerilor Interne,

Îi onorăm astăzi, pe aviatorii români, temerari ai aerului care au ales să se pună în slujba aripilor româneşti. Este o sărbătoare a inteligenţei, curajului şi devotamentului.

Componenta de aviaţie a Ministerului Afacerilor Interne îndeplineşte misiuni dintre cele mai diverse şi mai dificile, este una dintre structurile pe care românii se pot baza în situaţii limită. Salvarea de vieţi în accidente depinde de rapiditatea intervenţiei, de aceea doresc să le mulţumesc piloţilor, care prin fiecare misiune, au arătat că pentru ei profesionalismul este sinonim cu altruismul şi curajul. Şi mă refer inclusiv la ultima perioadă când piloţii Ministerului Afacerilor Interne, ca de altfel întregul personal al structurii de aviaţie, şi-au desfăşurat activitatea cu profesionalism, dovedind încă o dată, că sunt oameni pe care ne putem baza.

Într-o lume în continuă evoluţie, Ministerul Afacerilor Interne, ca structură cu responsabilităţi directe legate de siguranţa cetăţeanului, trebuie să îşi perfecţioneze modalităţile de acţiune.

Oameni pregătiţi şi mijloace de intervenţie adecvate!

Voi susţine de aceea, toate formele de pregătire ale piloţilor Inspectoratului de Aviaţie al MAI şi voi susţine dotarea acestora cu tehnică specifică modernă!

La mulţi ani şi cer senin!

 

 

Stimaţi aviatori civili,

Sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române reprezintă un moment de rememorare a împlinirilor din epoca de pionierat a aeronauticii naţionale şi de mândrie pentru realizările remarcabile ale generaţiilor contemporane.

Încrederea acordată de cei care beneficiază de serviciile dumneavoastră, rezultatele remarcabile obţinute în activităţile specifice dovedesc că aviaţia civilă este pregătită să facă faţă cu succes noilor provocări tehnologice şi legislative internaţionale.

În secolul de istorie pe care îl aveţi în urma dumneavoastră aţi demonstrat că sunteţi continuatorii marilor pionieri şi aviatori români care au dus faima ţării noastre pe toate continentele.

În acest an, de Ziua Aviaţiei Române trebuie să omagiem în mod deosebit aviaţia civilă care sărbătoreşte 100 de ani de funcţionare în sistem instituţionalizat. Astfel, în anul 1920, prin Decret al Regelui Ferdinand, a fost înfiinţată Direcţia Aviaţiei în cadrul Ministerului Comunicaţiilor. Tot în anul 1920 au fost înfiinţate Aeroclubul României, precum şi Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană, companie care doi ani mai traziu inaugura prima linie aeriană regulată transcontinentală din lume.

 

Dragi sărbătoriţi,

La ceas aniversar, în anul în care s-au împlinit 110 ani de când inginerul şi inventatorul Aurel Vlaicu a realizat primul zbor din istoria aviaţiei române cu un avion conceput, construit şi pilotat în România, eveniment petrecut pe Dealul Cotrocenilor, nu departe de locul unde ne aflăm azi, aici, în faţa Monumentului Eroilor Aerului, fiţi mândri de bogata moştenire lăsată de pionierii aviaţiei României, păstraţi un pios omagiu de recunoştinţă pentru toţi aşii aviaţiei din Primul şi din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru toţi aviatorii care s-au jertfit pentru apărarea patriei şi pe altarul dedicat dezvoltării aviaţiei în România!

Pregătirea dumneavoastră profesională, pasiunea şi dăruirea de care daţi dovadă permanent în slujba aviaţiei v-au adus respectul şi recunoaşterea binemeritată, de profesionişti consacraţi ai zborului şi apărării spaţiului aerian românesc, de mesageri şi adevăraţi ambasadori ai promovării imaginii României în lume.

Suntem mândri de voi şi admirăm modul în care vă instruiți zi de zi pentru a vă crește nivelul de pregătire şi a putea îndeplini toate cerințele operaționale necesare desfășurării în foarte bune condiţii a misiunilor de zbor încredinţate.

Vă felicităm pe toţi – piloţi, ingineri, tehnicieni, controlori de trafic, pe cei care asiguraţi în permanenţă, de multe ori anonimi şi nevăzuţi, toate condiţiile necesare efectuării misiunilor şi activităţilor în domeniul aerian!

Vă mulţumim pentru că sunteţi mereu la înălţime, pentru ceea ce sunteţi fiecare şi pentru ceea ce ne oferiţi de fiecare dată – un zbor lin şi în siguranţă!

Fie ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze, iar Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul să vă ocrotească şi să vă ajute în tot ceea ce faceţi!

CER SENIN!

 

LA MULŢI ANI AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI FORŢELOR AERIENE!

 

MINISTRUL AFACERILOR

INTERNE

NICOLAE- IONEL CIUCĂ

 

  

 

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene
 

 

          „Îi sărbătorim astăzi pe profesioniștii aerului și întreg personalul din domeniul aviației civile și militare, cu convingerea că munca lor înseamnă siguranța călătoriilor noastre cu avionul, șanse neprețuite pentru cei a căror viață depinde de accesul cât mai rapid la unități spitalicești din țară sau de peste hotare, intervenții vitale în situații de urgență și, nu în ultimul rând, înseamnă apărarea și securitatea spațiului aerian al României.

          Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, marcată în aceeași zi când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților, este un bun prilej de a le mulțumi tuturor pentru activitatea lor, pentru profesionalismul, responsabilitatea și curajul cu care își fac datoria.

          În cele câteva luni de când și România este afectată de pandemia cu noul coronavirus, mulți dintre cei care lucrează în domeniul aviației s-au aflat și ei în linia întâi în lupta pentru viață, alături de medici și de alte categorii profesionale. Au existat cazuri de pacienți care au avut nevoie să fie transportați de urgență, pe calea aerului, la spitale aflate la distanțe mari, au fost transporturi aeriene de materiale sanitare absolut necesare în contextul crizei sanitare - eforturi pentru care toți cei implicați merită recunoștința și respectul nostru.

          România are o tradiție îndelungată în domeniul aviației, pe care profesioniștii de astăzi o duc mai departe. Ne mândrim și astăzi, ca români, cu cei trei pionieri ai aviației, Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, care s-au dedicat unui vis ce părea în vremea lor de nerealizat, dar care, prin munca și perseverența lor, au contribuit la apariția și dezvoltarea unui domeniu vital pentru lumea modernă. Aviația a devenit, în cei peste o sută de ani de istorie a sa, un domeniu extrem de complex care, pe lângă logistica și infrastructura specifice, implică resursă umană foarte bine pregătită. Performanțele profesioniștilor aviației din România sunt astăzi recunoscute și apreciate în lume, atât în domeniul civil, cât și în cel militar, și avem aici exemplul celor care ne reprezintă țara în misiunile desfășurate sub mandat ONU, OSCE sau NATO. Am o deosebită admirație pentru munca tuturor.

          Vă mulțumesc și vă felicit pentru tot ceea ce faceți.

          La mulți ani și Cer senin!”

 

 

Ludovic Orban,

Prim-ministru al României

 

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh