23
Sam, Noi
4 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 30 iulie 2020, a unui inculpat, persoană fizică fără nicio calitate, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

 dna

         În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada mai – 30 iulie 2020, inculpatul ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 11.000 euro (în două tranșe de 5.000 respectiv 6.000 euro) în schimbul influenței pe care ar fi afirmat că o are asupra unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia și D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța.

Concret, inculpatul ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună soluții favorabile față de martor, în două cauze în care acesta este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației și a uneia de tăinuire.

De menționat este faptul că, în data de 30 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului, pe lângă suma de 6.000 euro, a mai fost găsită și o legitimație falsă de “procuror șef birou”, folosită pentru a-i întări convingerea martorului că este magistrat și implicit că influența sa ar fi una reală.

 

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

 

La data de 31 iulie 2020, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DNA

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh